• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Franța: Mirosul de bălegar și cântatul cocoșului, recunoscute ca parte din patrimoniul satelor!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Franţa a decis că mirosul de bălegar și cântatul cocoșului fac parte din patrimoniul senzorial al satului! De acum înainte niciun francez nu mai are dreptul să se plângă de cântecul cocoşului sau al greierului şi nici de mirosul de bălegar și asta pentru că Parlamentul din Franța a adoptat definitiv legea potrivit căreia cântatul cocoșului și mirosul de bălegar, fac parte din patrimoniul senzorial al țării.

    Cum le-a venit francezilor ideea să adopte o astfel de lege

    În decembrie 2020, un francez a fost condamnat la 5 luni de închisoare cu suspendare şi la o amendă de 300 de euro, de Tribunalul Corecţional din Privas, după ce a omorâtcocoșul vecinului în mai 2020, deranjat de faptul că făcea prea mult zgomot. În plus, timp de trei ani omul nu are dreptul să poarte ori să utilizeze o armă.

    ”Viaţa la ţară presupune acceptarea unor sunete şi mirosuri”, a declarat imediat după adoptarea legii secretarul de stat însărcinat cu viaţa la ţară, Joël Giraud, potrivit rfi.ro.

    Francezii trebuie să fie de acum încolo foarte atenți întrucât sunetele şi mirosul ce caracterizează spaţiile naturale au intrat, prin intermediul acestei legi, într-un cod protejat al mediului înconjurător, ele fiind înscrise în patrimoniul comun al naţiunii, fapt pentru care nu mai pot reclama vecinii din cauza mirosului de bălegar sau a cocoșului care este prea zgomotos.

    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Închisoare pentru fermierii care folosesc ilegal apă sau stropesc culturile cu pesticide interzise! „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Fermă amendată de Garda de Mediu după ce vecinii au reclamat mirosul de la adăpostul animalelor Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor

    Ultimele știri

    Universitatea de Științele Vieții din Timișoara a primit distincția europeană „HR Excellence in Research” de la Comisia Europeană Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști Prețul rapiței a atins cel mai înalt nivel din ultimii 4 ani – peste 560 de euro pe tonă! După ultimele atacuri, navele refuză să mai intre în porturile Ucrainei. Presiune pe porturile românești Victorie a fermierilor: Insecticide interzise de UE, permise cu derogare. Legea a primit votul final la Paris!