• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fostul ministru Stelian Fuia, urmărit penal în dosarul Fundulea. Vezi reacția politicianului și documentul pe care l-a făcut public astăzi!

    agrointeligenta.ro

    Procurorii din cadrul DNA au început urmărirea penală faţă de Stelian Fuia, director la Staţiunea de Cercetare Fundulea (la data faptelor), sub acuzația de abuz în serviciu și față de Alexandrina și Daniel State, soră, respectiv cumnat al lui Fuia.

    Executorul judecătoresc Constantin Oprișan, învinuit în dosar, spune că nu a avut nici o treabă cu fostul ministru al agriculturii.

    UPDATE Stelian Fuia a reacționat și a postat pe Facebook un document care face lumină în cazul său. ”Cu surprindere am văzut că un dosar din 2005, închis in 2012, a fost redeschis și nu știu pe ce noi elemente. Dar vom vedea în perioada următoare ce noi elemente are DNA. Oricine dorea să aprofundeze acest dosar, putea să verifice la Ministerul Finantelor Publice (MFP) și ar fi aflat că acele active sunt și în momentul actual în domeniul public al statului și în administrarea SCDPMA Fundulea, deci la peste 8 ani de la execuție. Eu am atacat actul de executie în justiție, iar aceste active au rămas în domeniul public și în administrarea SCDPMA. Vă atașez documentul de la MFP, primit chiar astăzi!”, a postat Fuia pe pagina sa de Facebook.

    Ministerul Finantelor Publice – raspuns privind imobilele Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice Fundulear from Stelian Fuia

    Executorul judecătoresc învinuit: ”Nu am avut nici o treabă cu ministrul Stelian Fuia”

    Dosarul – care s-a aflat mai mult timp în instrumentarea parchetelor obișnuite, – a ajuns relativ de puțin timp la Direcția Națională Anticorupție. De altfel, urmărirea penală față de executorul judecătoresc Constantin Oprișan a fost dispusă de Parchetele obișnuite.”Da, eu sunt singurul executor judecătoresc cu acest nume, dar nu știu nimic despre acest caz. Și chiar dacă aș ști nu v-aș spune fără a avea dezlegare de la Camera Executorilor. Nu știu că sunt învinuit în dosar. Eu nu am avut nici o treabă cu ministrul Stelian Fuia”, a declarat pentru Evenimentul zilei executorul judecătoresc Constantin Oprișan.


    Te-ar mai putea interesa

    ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați

    Ultimele știri

    Procesatorii au fost scoși din plafonare. Mai are sens legea care limitează adaosul comercial la alimente? Prețurile reale și tăierile de pe piața laptelui – raportate de ministrul Tanczos direct comisarului Hansen! Bruxelles: 500 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectați de scumpirea motorinei Subvenție nouă pentru bovine: 68 euro/cap. Ajutorul, votat în procedură de urgență! Premierul desemnat Eugen Tomac este dispus să discute despre o nouă nominalizare la Agricultură