• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Alertă meteo emisă astăzi! ANM: Ninsoare, lapoviță și vânt puternic în mai multe regiuni din țară!

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    După câteva zile de acalmie și precipitații sub formă de ninsoare, meteorologii au emis o informare de precipitații mixte, vânt și polei pentru majoritatea regiunilor țării.

    Avertizarea este valabilă pentru intervalul 29 ianuarie, începând cu ora 18:00 până pe 30 ianuarie, la ora 10:00. Astfel, de astăzi, 29 ianuarie, în acest interval sunt vizate precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului.

    Precipitațiile vor fi predominant sub formă de ploaie și lapoviță și local se va depune polei, îndeosebi în centrul, sudul și estul țării, precum și la munte, la altitudini mai mici de 1400 de metri, determinând, parțial, topirea stratului de zăpadă existent.

    Cantitățile de apă vor depăși, local, 15…20 l/mp, cu precădere în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali. În zona montană înaltă, mai ales la peste 1700 m, va ninge, iar vântul va avea intensificări, cu rafale, în general, de 60…70 km/h, spulberând zăpada.

    Administrația Națională de Meteorologie (ANM) mai informează că astfel de fenomene se vor semnala și în seara zilei de duminică, 31 ianuarie, precum și în noaptea de duminică spre luni, 31 ianuarie/1 februarie, în regiunile estice, sud-estice și centrale, precum și la munte, iar în prima parte a zilei de luni, 1 februarie, mai ales în nord-estul teritoriului.

    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!