• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Daniel Buda, europarlamentar: Primarii au o șansă istorică de a atrage fonduri europene în următorii ani!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Comunele din România au o șansă istorică de dezvoltare prin intermediul fondurilor europene! Europedeputatul Daniel Buda a anunțat pe pagina personală de Facebook că a participat vineri, 12 februarie, la reuniunea organizată de Asociația Comunelor din România, filiala județeană Cluj, condusă de președintele filialei, Ovidiu Colceriu, primarul comunei Sânpaul. Potrivit oficialului european, alături de parlamentarii de Cluj și împreună cu primarii din județ, a discutat despre oportunitățile de finanțare în exercițiul financiar 2021-2027, dar și despre provocările cu care se confruntă primarii de comune.

    ”În intervenția pe care am avut-o, le-am transmis primarilor despre șansa istorică pe care o are România în exercițiul financiar 2021-2027 de a dezvolta comunitățile prin fondurile generoase care vor veni de la Uniunea Europeană. Astfel, săptămâna aceasta, Parlamentul European a aprobat Mecanismul European de Redresare și Reziliență, România beneficiind de 30,4 miliarde de euro din acest mecanism. Scopul acestui mecanism este de a pregăti mai bine comunitățile europene pentru provocările și oportunitățile oferite de tranziția către o economie verde și de tranziția digitală. România va ajunge la o finanțare de aproape 80 de miliarde de euro prin Bugetul multianual al UE și acest pachet de redresare pentru următorii 7 ani. Avem oportunitatea de a reconstrui România prin intermediul acestor fonduri, de a dezvolta infrastructura în sănătate și educație, de a investi în infrastructura rutieră, de a moderniza toate sistemele publice și de a relansa economia”, a comunicat Daniel Buda.

    Acesta a mai subliniat că bugetul alocate va permite României să continue finanțarea proiectelor din Politica Agricolă Comună și Politica de Coeziune, dar și să sprijine actualele priorități ale Uniunii Europene, respectiv transformarea climatică și agenda digitală. ”I-am încurajat pe primarii de comună să acceseze fondurile disponibile în exercițiul financiar 2021-2027 pentru ca toate comunitățile din România să ajungă la standarde europene în ceea ce privește calitatea vieții și dezvoltarea. În calitate de europarlamentar, îi asigur pe toți primarii de susținerea mea și sprijinul în fructificarea oportunităților generate de apartenența noastră la Uniunea Europeană!”, a conchis Buda.

    Te-ar mai putea interesa

    Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Satul fără vaci. Mărturia unui antreprenor: „Au trebuit doar 20-30 de ani ca nimeni să nu mai crească animale” Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță!

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!