• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii constănțeni au protestat în același timp cu agricultorii care au pichetat Ministerul Agriculturii

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Vocea fermierilor s-a auzit și în Dobrogea! Agricultorii nu mai pot suporta situația actuală, în care nu au primit despăgubirile pentru secetă, sprijinul pentru motorină și nici ajutoarele naționale tranzitorii.

    Pe lângă protestele fermierilor de la București organizate de Asociația Forța Fermierilor în fața Ministerului Agriculturii, au avut loc astăzi și proteste ale agricultorilor în Constanța, în fața Prefecturii.

    Fermierii dobrogeni sunt supărați că Guvernul nu le întinde nicio mână de ajutor în contextul în care recolta anului trecut aproape că nu a existat, iar încasările la fel. În județul Constanța au fost calamitate 450.000 de hectare de seceta pedologică, adică mai mult de o treime din suprafața totală distrusă la nivel național.

    Mulți dintre agricultori s-au îndatorat la bănci, iar acum nu au bani pentru însămânțările din primăvară. Dacă nu vor primi banii promiși de Ministerul Agriculturii, spun că vor recurge la proteste fără precedent, potrivit impactct.ro.

    În zona agricolă dintre Dunăre și Marea Neagră irigațiile sunt inexistente. Oficialii spun că ar fi un canal de irigații de la Dunăre, însă nu e suficient de mare ca să ajungă până în mijlocul județului.

    Te-ar mai putea interesa

    Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!