• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un grup polonez contruiește în România un complex de sere de tomate pe 50 de hectare!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Sere de roşii, construite în România de o companie poloneză! Grupul Citronex, cunoscut drept unul dintre cei mai mari importatori și distribuitori de banane și roșii la nivel mondial, vrea să investească într-o afacere cu solarii de roșii în orașul Târgu Jiu. Investiţia se va realiza în etape, iar, la final, în serele întinse pe o suprafaţă de 50 de hectare vor munci o mie de oameni.

    La început, compania poloneză va cumpăra 22 de hectare de teren în Târgu Jiu şi va avea 250 de angajaţi. În câţiva ani, serele se vor întinde pe o suprafaţă din ce în ce mai mare şi, astfel, va creşte numărul angajaţilor.

    „1.000 de noi locuri de muncă în activitatea de producţie se vor înfiinţa la Târgu Jiu, cunoscutul grup polonez Citronex fiind deja interesat, pentru început, de achiziţionarea a 22 de hectare de teren în zona Ciocârlău. Aici se vor înfiinţa sere pentru cultivarea de roşii, solariile urmând să aibă activitate tot anul. În următorii ani, societatea doreşte să ajungă până la 50 de hectare cultivate, urmând ca iniţial să angajeze 250 de persoane, iar la atingerea obiectivului menţionat să aibă deja 1000 de salariaţi de aici”, a anunţat primarul oraşului Târgu Jiu, Marcel Laurentiu Romanescu, potrivit Mediafax.

    Autorităţile locale mai precizează că este o investiţie importantă care va duce la dezvoltarea oraşului şi a zonei.

    Citronex este o companie de familie înfiinţată în Polonia în anul 1998, care numără astăzi peste 1.000 de angajaţi şi desfăşoară activităţi în domenii precum import şi distribuţie de banane, producţie şi distribuţie roşii, transport şi freight forwarding, spălătorii camioane, service-uri şi staţii de alimentare carburant, hoteluri, restaurante şi supermarketuri.

    Compania a intrat pe piața din România în 2018, când a închiriat un depozit de 2.500 mp în Timişoara. La un an distanță, grupul polonez a închiriat alți 4.000 mp spaţii de depozitare în parcul logistic MLP Bucharest West.

    Te-ar mai putea interesa

    Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!