• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cadoul inedit de la un politician american pentru unul rus: Doi cartofi din soiul cultivat în statul Idaho

    agrointeligenta.ro

    Secretarul de stat al SUA, John Kerry a reușit să ia prin surprindere pe toată lumea când a oferit un cadou inedit ministrului rus de Externe, Sergei Lavrov. Americanul i-a adus rusului doi cartofi uriași ce vor rodi pe pământul fostei URSS. Tuberculii dintr-un soi american specific statului Idaho au ajuns pe mâinile fermierilor din regiuna Kuban unde vor fi cultivați, în primă fază doar experimental.

    Un semn al prieteniei. Așa a fost receptat în Rusia gestul oficialului american John Kerry care, pe 13 ianuarie, a oferit ministrului Sergei Lavrov doi cartofi din statul Idaho. Cei doi s-au întâlnit la Paris pentru o serie de discuții oficiale, iar tuberculii au venit ca o urmare a unor conversații avute între cei doi în jurul Crăciunului.

    Potrivit unor declarații ulterioare ale lui Lavrov, cei doi cartofi au fost trimiși în regiunea Kuban, unde vor fi cultivați în regim experimental și se va încerca aclimatizarea soiului american la condițiile agriculturii din Rusia.

    Statul Idaho este faimos pentru cartofii săi, aici existând chiar și un muzeu dedicat acestei culturi și mai multe organizații dedicate promovării soiului autohton.Tuberculii recoltați aici se remarcă prin dimensiuni mari și formă alungită.

    Cadoul lui Kerry nu a rămas fără răspuns. Rușii au oferit un cadou la fel de special purtătorului de cuvând de la Departamentul de stat al SUA: o căciulă de blană tipic rusească.

    Te-ar mai putea interesa

    Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Document MADR: 333 lei/ha – cuantum maxim la despăgubirile de secetă la porumb și floarea-soarelui Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei”

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!