• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Este lege! Funcționarii nu mai au dreptul să ceară copii după acte!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Vot în plenul Camerei Deputaţilor! Parlamentarii au decis miercuri, 13 octombrie, că instituţiile publice nu vor mai putea solicita copii după acte. Proiectul, care merge la promulgare la şeful statului și Monitorul Oficial, poate scurta timpul sau birocrația se care se lovesc  și fermierii pentru accesarea subvențiilor sau a altor proiecte din bani europeni și naționali. Astfel, instituțiile publice vor fi obligate să îşi dezvolte baze de date interconectate şi proceduri simplificate de interogare a acestora!

    Propunerea legislativă, care prevede completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale, a fost iniţiată de deputatul PNL George Tuţă alături de alţi 101 parlamentari.

    Iniţiatorul spune că această lege vorbeşte scurt şi apăsat despre interzicerea copiilor inutile, care se adună la dosarul cu şină. ”În prezent, statul emite nişte documente pe care le cere din nou. De aceea era nevoie să facem o simplificare a birocraţiei, să mai facem un pas spre digitalizarea statului. Sunt în vigoare 800 de legi prin care se solicită copii după acte pe care tot statul le-a emis. Prin actuala lege instituţiile vor fi nevoite să recurgă la soluţii simple să transmită acte între ele, de exemplu prin email. Pe mai departe, vreau ca fiecare dintre noi să ajute la implementarea acestei legi, să îi încurajăm pe cei din administraţia publică să nu fie reticenţi la schimbare, ci să privească spre viitor”, a declarat deputatul PNL, potrivit www.adevarul.ro.

    Au votat ”pentru” 291 de deputaţi, iar ”împotrivă” unul singur.

    Ce prevede iniţiativa legislativă votată de Camera Deputaţilor

    Potrivit proiectului, se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţei publice centrale.

    Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale solicită entităţilor care au emis documentele, în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public.

    Legea intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2022.


    Te-ar mai putea interesa

    Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale! ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații

    Ultimele știri

    Procesatorii au fost scoși din plafonare. Mai are sens legea care limitează adaosul comercial la alimente? Prețurile reale și tăierile de pe piața laptelui – raportate de ministrul Tanczos direct comisarului Hansen! Bruxelles: 500 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectați de scumpirea motorinei Subvenție nouă pentru bovine: 68 euro/cap. Ajutorul, votat în procedură de urgență! Premierul desemnat Eugen Tomac este dispus să discute despre o nouă nominalizare la Agricultură