• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Asociația Forța Fermierilor îi cere premierului Florin Cîțu să suplimenteze cuantumurile pentru ANT!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Fermierii din Asociația Forța Fermierilor fac un apel către premierul Florin Cîțu să revină asupra proiectului de Hotărâre de Guvern privind cuantumurile Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT), pus în dezbatere publică, astăzi, de Ministerul Agriculturii.

    ”După refuzul acordării despăgubirilor de secetă, Guvernul taie și din subvențiile fermierilor: Domnule premier Cîțu, suplimentați sumele din proiectul de HG! De ce distrugeți agricultura națională? Asociația Forța Fermierilor solicită public prim-ministrului României, Florin Cîțu, să revină asupra proiectului de Hotărâre de Guvern privind cuantumurile Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT), pus în dezbatere publică, astăzi, de Ministerul Agriculturii, și care prevede tăieri, în medie, de peste 50% la sumele pe care fermierii români, atât din sectorul vegetal cât și din zootehnie, le vor primi în 2021”, se arată în comunicatul de presă transmis de Asociația Forța Fermierilor.

    Tăierea masivă a cuantumurilor ANT reprezintă o nouă lovitură pentru agricultura națională, atrage atenția Asociația. ”După ce Guvernul a refuzat să mai plătească despăgubirile de secetă pentru culturile de primăvară aferente anului 2020, situație care îi pune pe mulți fermieri să rateze anul agricol 2021, care se anunță mai bun, acum vine o nouă lovitură pentru agricultura națională prin tăierea masivă a cuantumurilor ANT. Vorbim de plăți aduse în derizoriu, de 5-6 euro pe hectar și de 2 euro pe cap de ovină și caprină. Producătorii agroalimentari primesc, astfel, o nouă lovitură, efectele acestei decizii criminale din punct de vedere economic urmând a se simți în toată țara și în toate sectoarele. În toate statele Uniunii Europene, agricultura este sprijinită masiv, atât din fonduri europene cât și naționale, fiecare țară luptând din răsputeri pentru a-și ajuta fermierii”, se mai arată în comunicat.

    Toate acestea adunate, anularea despăgubirilor de secetă și acum tăierea subvențiilor, vor conduce la o scădere a producției agricole de minimum 25% la nivelul țării noastre, subliniează Asociația Forța Fermierilor. ”Estimăm că prin întârzierea plății subvențiilor și acum tăierea lor, în convergență cu anularea despăgubirilor de secetă, producția agricolă a României va suferi o scădere de minim 25% a producției – atât în sectorul vegetal cât și în zootehnie. Asta în condițiile în care premisele meteorologice indică un an în care redresarea ar fi fost posibilă, dacă fermierii ar fi avut acces la capitalul de lucru pentru înființarea culturilor. Considerăm că bugetul de stat nu ar fi avut cu nimic de suferit de pe urma acestor investiții în mediul privat, dimpotrivă, din taxele și impozitele plătite datorită creșterii producției agricole, banii ar fi fost recuperați de Finanțele Publice chiar din acest an. Nu înțelegem această atitudine din partea unui guvern de dreapta de a lovi cu dispreț într-o clasă antreprenorială privată, care nu cere decât să fie ajutată să producă, să contribuie la creșterea PIB și să asigure securitatea alimentară a României. Pur și simplu, am ajuns în situația în care să credem că Guvernul Cîțu îi urăște pe fermieri. De ce asta? Cu ce au greșit cei care produc hrana acestei țări și susțin existența satului românesc? Care este păcatul fermierilor, domnule premier Cîțu, de vreți să îi aduceți în sapă de lemn?”, se întreabă fermierii din cadrul asociației.

    Asociația Forța Fermierilor, acționând sub sloganul „Agricultura în ofensivă”, este cea mai dinamică organizație profesională din sectorul agroalimentar, care nu acceptă jumătățile de măsură în reprezentarea intereselor legitime ale membrilor săi. Asociația Forța Fermierilor se luptă pentru apărarea drepturilor agricultorilor români de toate tipurile, indiferent de mărimea fermei, de domeniul de activitate și de regiune geografică.

    Te-ar mai putea interesa

    ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!