• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ISU: 50 de hectare de porumb – incendiate intenționat!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Foc pus intenționat! Aproximativ 50 de hectare de mirişte de porumb au fost incendiate, duminică seara, în apropiere de satul tulcean Smârdan, focul fiind provocat intenţionat, a anunţat, luni dimineaţa, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.

    Conform Agerpres, pentru stingerea incendiului au intervenit timp de trei ore şase lucrători ai Secţiei din Măcin care au avut o autospecială de stingere cu apă şi spumă. ”Folosirea intenţionată a sursei de aprindere a fost cauza probabilă de producere a incendiului. Vântul puternic a favorizat dezvoltarea şi propagarea incendiului, dar, din fericire, fără pericol de extindere la alte obiective”, au precizat reprezentanţii ISU Delta.

    Pompierii amintesc că arderea vegetaţiei uscate, a miriştilor şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură excepţională în cazuri de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici. De asemenea, suprafețele incendiate care sunt purtătoare de subvenție, pot suferi reduceri între 5% și 100% din sumele ce trebuie achitate agricultorilor care și-au incendiat terenurile.

    Arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum și a vegetației pajiștilor permanente de către fermieri reprezintă încălcarea angajamentelor asumate la depunerea ce rerilor de plată la APIA, în ceea ce priveşte respectarea normelor de ecocondiționalitate, respectiv a bunelor condiţii agricole şi de mediu care condiționează primirea, totală sau parțială, a sprijinului financiar.

    Pe larg despre penalizările pe care le poate aplica APIA, aici: Subvenții APIA: Fermierii la care se fac tăieri din plățile la hectar pe acest an!


    Te-ar mai putea interesa

    Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale!

    Ultimele știri

    Procesatorii au fost scoși din plafonare. Mai are sens legea care limitează adaosul comercial la alimente? Prețurile reale și tăierile de pe piața laptelui – raportate de ministrul Tanczos direct comisarului Hansen! Bruxelles: 500 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectați de scumpirea motorinei Subvenție nouă pentru bovine: 68 euro/cap. Ajutorul, votat în procedură de urgență! Premierul desemnat Eugen Tomac este dispus să discute despre o nouă nominalizare la Agricultură