• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Dan Motreanu, europarlamentar: ”Planul UE pentru dezvoltarea producției agricole ecologice propune 23 de măsuri structurate în jurul a 3 axe”

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Dezvoltarea producției agricole ecologice reprezintă unul dintre obiectivele Uniunii Europene astfel încât se fac toate eforturile ca măsurile care se vor implementa în statele membre să fie unele care să sprijine fermierii să cultive ecologic și care să crească suprafața cultivată ecologic. Europarlamentarul român, Dan Motreanu, a postat pe pagina sa de Facebook un text în care sunt prezentate, pe rând, obiectivele Planului Uniunii Europene pentru dezvoltarea producției agricole ecologice, dar și măsurile care vor avea în vedere mai multe sfere ale domeniului agricol, de la creșterea animalelor la reducerea utilizării plasticelor și a apei.

    Nu în ultimul rând, un rol important îl va avea cercetarea, domeniu pentru care vor fi alocați bani mai mulți și acțiunile de informare și conștientizare a publicului.

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO redă integral informarea postată de europarlamentarul român.

    ”Planul UE pentru dezvoltarea producției agricole ecologice

    Obiectivele noului plan sunt:

    Planul de acțiune este conceput pentru a oferi sectorului agriculturii ecologice, aflat deja în creștere, instrumentele adecvate pentru a atinge obiectivul de 25 %. El propune 23 de măsuri structurate în jurul a 3 axe:

    1.Stimularea consumului

    Se va realiza prin masuri precum: informarea și comunicarea cu privire la producția ecologică, promovarea consumului de produse ecologice, stimularea unei utilizări sporite a produselor ecologice în cantinele publice prin achiziții publice și sporirea gradului de distribuire a produselor ecologice în cadrul programului UE pentru școli. Sectorul privat poate juca un rol semnificativ, de exemplu prin recompensarea angajaților cu „bonuri bio” pe care le pot folosi pentru a achiziționa alimente ecologice.

    2.Sporirea producției ecologice

    În prezent, un procent de circa 1,8 % (7,5 miliarde EUR) din PAC este utilizat pentru sprijinirea agriculturii ecologice. Viitoarea PAC va include programe ecologice care vor fi susținute de un buget de 38-58 de miliarde EUR, pentru perioada 2023-2027, în funcție de rezultatul negocierilor privind PAC. Programele ecologice vor fi utilizate pentru a stimula agricultura ecologică.

    3.Îmbunătățirea sustenabilității sectorului

    Măsurile se vor axa pe îmbunătățirea bunăstării animalelor, pe asigurarea disponibilității semințelor ecologice, pe reducerea amprentei de carbon a sectorului și pe reducerea la minimum a utilizării materialelor plastice, a apei și a energiei. De asemenea, Comisia intenționează să sporească ponderea activităților de cercetare și inovare și să dedice cel puțin 30 % din bugetul aferent acțiunilor de cercetare și inovare din domeniul agriculturii, al silviculturii și al zonelor rurale pentru teme specifice sectorului agriculturii ecologice sau relevante pentru acesta.

    Pentru a sensibiliza publicul cu privire la producția ecologică, Comisia va organiza anual o ”Zi a produselor ecologice” la nivelul UE, precum și premii în cadrul lanțului alimentar ecologic, care să recunoască excelența în toate etapele lanțului alimentar ecologic.

    Comisia va încuraja dezvoltarea rețelelor de turism ecologic prin intermediul „biodistrictelor” – zone în care fermierii, cetățenii, operatorii turistici, asociațiile și autoritățile publice colaborează în vederea gestionării sustenabile a resurselor locale, pe baza principiilor și practicilor ecologice”, a scris europarlamentarul Dan Motreanu pe pagina sa de Facebook.

    Te-ar mai putea interesa

    „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul” Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată!

    Ultimele știri

    Universitatea de Științele Vieții din Timișoara a primit distincția europeană „HR Excellence in Research” de la Comisia Europeană Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști Prețul rapiței a atins cel mai înalt nivel din ultimii 4 ani – peste 560 de euro pe tonă! După ultimele atacuri, navele refuză să mai intre în porturile Ucrainei. Presiune pe porturile românești Victorie a fermierilor: Insecticide interzise de UE, permise cu derogare. Legea a primit votul final la Paris!