• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Bulgaria visează să ajungă iar pe podiumul mondial al exportatorilor de vin

    agrointeligenta.ro

    Bulgarii speră că masivele investiţii realizate în ultimii ani în sectorul viticol să îi readucă în topul mondial exportatorilor de vin.

    În anii 1980 Bulgaria ajunsese al doilea mare exportator de vin îmbuteliat al lumii, producţia fiind realizată în cadrul unei mari întreprinderi viticole care administra toate podgoriile ţării.

    Această întrepridere a fost privatizată pe bucăţi, podgorie cu podgorie, fapt care, consideră experţii bulgari, mai degrabă le-a creat un dezavantaj producătorilor privaţi, pentru că a rupt legăturile dintre aceştia şi pieţele internaţionale.

    Fragmentat în câteva zeci de podgorii private sectorul producţiei de vin din Bulgaria a pierdut rapid legătura cu marii partneri străini obişnuiţi să discute cu un singur partner şi contracteze cantităţi foarte mari.

    Încet-încet în ultimii 15 ani pieţele de export au fost pierdute în faţa sud-americanilor ale căror vinuri sînt promovate prin strategii naţionale, şi mai mult au apărut şi probleme acasă unde vinurile din import au început să câştige din ce în ce mai mulţi consumatori.

    În ultimii 5 ani s-a remarcat totuşi un reviriment prin creşterea investiţiilor dar şi prin strângerea legăturilor dintre producători locali care încearcă să susţină o strategie naţională de sprijinire a sectorului.

    Anul acesta din pricina secetei podgorenii bulgari vor recolta cu 30% mai puţini strugur, dar aceştia vor fi de o calitate bună, conţinutul de zahăr fiind unul ridicat.

    „Anul acesta avem o recoltă de bună calitate, chiar dacă mai mică. Aceasta va duce la scumpire a strugurilor, lucru deja vizibil pe piaţa, care îi va ajuta pe podgoreni să îşi acopere pierderile cantitative” esrte de p[rere Krassimir Koev, director al al agenţiei naţionale pentru vie şi vin din Bulgaria, citat de Novinite.

    Tot el a mai adăugat că pieţele internaţionale redescoperă încet încet vinurile produse în podgoriile bulgăreşti, perspectivele relansării exporturilor fiind solide.

    Principalele pieţe de export pentru vinurile din Bulgaria sînt Rusia, Cehia, Polonia şi România. O piaţă nouă care îi intereseză pe bulgari din ce în ce mai mult este şi China.


    Te-ar mai putea interesa

    Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor