• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cireșe de mai – vândute cu precomandă. Soiul care aduce primi bani în livadă

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Primele cireșe românești de mai s-au pus în vânzare prin pre-comandă. Pomicultorii care au mizat pe soiuri extra timpurii de cireșe se pregătesc de campania de vânzări și de primii bani încasați în acest an pe fructe.

    Primele cireșe din acest sezon, soiul extratimpuriu Van, sunt achiziționate din livada ”Dealul Sofiei” din Topliceni, județul Buzău, pe bază de precomandă iar până la coacerea primelor fructe au mai rămas doar câteva săptămâni.

    Un kilogram de cireșe de mai se vindea la mijlocul lunii aprilie cu 29 de lei, un preț mai mic ca anul trecut când, în plin sezon, a fost și de 35-40 de lei. Producătorul se așteaptă ca producția să fie una cel puțin la fel de bună ca cea de anul trecut. Cel puțin 4-5 tone pentru suprafața de jumătate de hectar,  pe cât se întinde livada cu cireși de mai. Pomii arată bine, iar vremea capricioasă nu i-a afectat. Fructele sunt 100% naturale.

    Soiul de cireșe care aduce primii bani în livada din Buzău se numește Van.

    ”Cireșele Van deschid sezonul fructelor savuroase! Gustul dulce-acrișor al cireșelor tinere complimentează dulceața pe care o obțin la maturitate. Cireșele Van au o mărime medie și sunt crescute cu multa grijă, atenție și responsabilitate. Le recoltăm între 20 mai și 1 iunie și sunt perfecte atât pentru consumul de zi cu zi, cât și pentru industrializare. În a doua parte a sezonului ne delectam cu cireșele Stella, pe care le culegem între 1 și 10 iunie”, arată producătorul pe site-ul propriu.

    Conform acestuia, comanda minimă este de 3 kilograme iar transportul este gratuit la comenzile de minim 6 kilograme.

    Anul trecut producătorul nu a făcut față comenzilor

    Vasile Panaete, proprietarul livezii spune că anul trecut în sezon nu a putut face față comenzilor și nu a putut mulțumi pe toată lumea. ”Din pricina aceasta am deschis site-ul cu doar o săptămână înaintea primelor comenzi și am avut clienți cărora nu le-am putut onora cererea, sau au fost cumpărători care au vrut să mai cumpere și a doua oară fructe dar nu am avut. Așa, acum clienții au timp să plaseze comenzi până pe 25 mai când estimăm că vom începe vânzarea cireșelor de mai”, a spus Vasile Panaete, potrivit www.sansanews.ro.

    Iar comenzile nu au întârziat să vină. Clienții vechi și chiar oameni care nu au gustat niciodată cireșele din Dealul Sofiei dar au văzut anunțul lansat pe pagina de Facebook au plasat deja comenzi. Unii au sunat pentru a cere fructe proaspete încă de la finalul lunii februarie. ”Avem comenzi de la clienți din București unde putem livra cu mașinile noastre. Dar luăm comenzi și din țară pe care le vom livra prin curier”, a spus producătorul.

    Vasile Panaete spune că este adevărat că aceste comenzi timpurii îi dă siguranța vânzării producției de fructe însă este și riscant. ”E o sabie cu două tăișuri. Dar, dacă se întâmplă ceva și nu putem onora comanda în perioada 25 mai-20 iunie, banii pe care clientul îi plătește integral la plasarea comenzii sunt restituiți”, a spus Vasile Panaete.

    O livadă care se întinde pe 17 hectare

    Potrivit site-ului producătorului, Dealul Sofiei este situat în zona Râmnicului Sărat, județul Buzău, departe de oraș și de străzile principale, iar livada, care a fost înființată în 2014, se întinde pe 17 ha și este certificată ecologic de către EcoInspect.

    ”În jurul Dealului Sofiei nu există alte culturi, iar astfel livada este protejată de orice substanțe care ar putea veni de la alți fermieri. Orice utilaj folosit în agricultura convențională trece printr-un proces riguros de curățare înainte să poată intra pe Dealul Sofiei”, mai precizează producătorul.

    Te-ar mai putea interesa

    Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!