• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Lege pentru fermierii români – votată în Senat!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Lege pentru fermierii români – votată astăzi în Senatul României de către parlamentarii din toate partidele – și de la Putere, și din Opoziție! Proiectul legislativ privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar a fost adoptat, luni, 26 aprilie, în plenul Senatului. Legea se află astfel cu un pas mai aprope de a intra în vigoare, lucru care nu poate fi decât îmbucurător pentru fermierii români.

    Reprezentanţii grupurilor parlamentare PNL, PSD şi USR PLUS au susţinut, în plen, necesitatea acestui act normativ, precizând că votul pentru combaterea acestor practici neloiale va stopa modul abuziv prin care reţelele de supermarket îi tratează pe fermierii, producătorii şi procesatorii români.

    ”Suntem în faza de a veni în sprijinul direct al producătorilor, pentru că sunt foarte multe practici stabilite unilateral în contractele comerciale de către cei mai puternici. Ce se întâmplă dacă un cumpărător încalcă aceste practici? Sancţiunile încep de la 250.000 – 500.000 de lei şi până la 1% din cifra de afaceri”, potrivit preşedintelui Comisiei pentru agricultură, senatorul liberal George Scarlat.

    Senatorul PSD Lucian Trufin a declarat că prin acest vor se dorește stoparea modului abuziv prin care rețelele de supermarketuri îi tratează pe fermierii români.

    ”Votul nostru de astăzi pentru combaterea acestor practici comerciale neloiale va stopa modul abuziv prin care aceste reţele de supermarket îi tratează astăzi pe fermierii, producătorii şi procesatorii români. Respect pentru produsul românesc în relaţia comercială şi în competiţia economică cu produsele care provin din statele UE şi statele terţe. Aceste practici comerciale neloiale ne-au adus pe noi încât 80% din produsele alimentare sunt importate, iar toate aceste cifre ne duc acolo unde 76% din piaţa comercială a acestor produse este acoperită de câteva lanţuri de supermarketuri”, a afirmat Lucian Trufin potrivit agerpres.ro. 

    Proiectul, iniţiat de deputatul PNL Cristian Buican, a fost depus pentru a doua oară în această primăvară în Parlament, și nu face altceva decât să transpună în legislaţia naţională prevederile Directivei (UE) 2019/633 a Parlamentului şi a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar.

    Printre prevederile proiectului de lege se numără stabilirea unei liste a practicilor comerciale neloiale interzise în relaţiile dintre cumpărătorii şi furnizorii din cadrul acestui lanţ de aprovizionare, reglementarea termenelor de plată, reglementarea competenţelor şi atribuţiilor autorităţii de concurenţă, desemnată pentru a asigura aplicarea la nivel naţional a prevederilor directivei, reglementarea sancţiunilor aplicabile autorului încălcării.

    Pentru ca legea să intre în vigoare este necesar să fie adoptată în plenul Camerei Deputaților și mai apoi să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis.

    Te-ar mai putea interesa

    O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!