• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANM: Alerte de furtuni – Lista județelor unde cantitățile de apă vor depăși 40 l/mp

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Meteorologii au emis joi, 17 iunie, două coduri galbene noi de furtuni puternice. Prima alertă va intra în vigoare la ora 12.00 și va fi valabilă în 15 județe din țară. De joi seara, alte șase județe vor fi sub avertizare de ploi abundente până vineri la prânz.

    Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), prima avertizare vizează județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Alba, Hunedoara, Sibiu, Brașov, Covasna, Vâlcea, Argeș, Gorj, Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman. Aceasta este valabilă în intervalul 17 iunie, ora 12:00 – 17 iunie, ora 21:00 și anunță că în Oltenia, vestul Munteniei, Banat, jumătatea de sud a Crișanei și a Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40 l/mp.
         

    De joi, de la ora 21.00, intră în vigoare o nouă avertizare Cod galben de ploi abundente însoțite de descărcări electrice. Cantitățile de apă, în intervale scurte sau prin acumulare, vor depăși 20-30 l/mp și pe arii restrânse 40-50 l/mp. Aceasta avertizare, în vigoare până vineri, la ora 12.00, este valabilă pentru județele Galați, Brăila, Ialomița, Călărași, Tulcea și Constanța.

    Totodată, începând de vineri, de la ora 12.00, va intra în vigoare o informare meteorologică, valabilă în toată țara, de ploi însemnate și instabilitate atmosferică. Aceasta va fi valabilă până duminică, la ora 22.00. Potrivit meteorologilor, în intervalul prognozat, în sudul, estul și centrul țării va ploua abundent și vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…50 l/mp.

    Te-ar mai putea interesa

    Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!