• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Legea vânzării terenurilor agricole, promulgată de preşedintele Traian Băsescu

    agrointeligenta.ro

    Administraţia prezidenţială a anunţat că preşedintele Traian Băsescu a semnat Decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului.

    Camera Deputaţilor, forul decizional în privinţa acestui proiect, a adoptat în 18 februarie legea, admiţând în parte obiecţiile preşedintelui din cererea de reexaminare a acestui proiect.

    Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a spus, în plen, că este o lege foarte bună şi că a profitat de cererea de reexaminare a preşedintelui pentru a simplifica şi mai mult procesul de vânzare a terenurilor aflate în extravilan.

    „Cu alte cuvinte, cetăţeanul care doreşte să vândă nu trebuie să facă decât un singur drum la primărie unde trebuie să meargă cu oferta pe care o are pentru vânzarea terenului respectiv, după care aşteaptă acasă, primăria îi va transmite acasă, pe cale poştală, avizul pentru vânzare sau dacă sunt alte probleme. Sub aspectul vânzătorului, procesul se simplifică şi prin faptul că nu se plăteşte niciun fel de taxă, totul revine în sarcina primăriilor”, a precizat Daniel Constantin, citat de Agerpres.

    El a spus că se extinde dreptul de preemţiune şi se dă posibilitatea celor care sunt coproprietari şi celor care sunt arendaşi, dar şi statului să intervină.

    „Statul a fost introdus în această lege ca drept de preemţiuni pentru a interveni atunci când situaţia o va cere sau când situaţia va degenera într-un fel sau altul”, a spus Constantin.

    Decizia preşedintelui Traian Băsescu marchează clarificarea situaţiei în care terenurile sunt tranzacţionate pe teritoriul României, conform tratatelor semnate de ţara noastră cu partenerii UE.

    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Legumicultorul Ion Păunel avertizează: Urmează prăbușirea prețului la tomate. Castraveții și-au mai revenit după blocajul din piață O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Piața cerealelor, la zi. Tunisia plătește cu 25 dolari mai mult ca în iunie iar grâul românesc va fi tot mai căutat MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri

    Ultimele știri

    Strategia pentru conservarea biodiversității, aprobată: 25% din banii de subvenții, pe scheme ecologice Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Traderii de cereale nu mai trimit nave în porturile din Ucraina. Ministru: Nu vă grăbiți să vindeți cerealele! ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară