• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Anunț direct de la Bruxelles: Statele membre nu au posibilitatea să adauge condiții suplimentare peste regulile europene

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Statele membre nu au posibilitatea să adauge condiții suplimentare peste regulile europene în noul PAC, a anunțat Daniel Buda, în cadrul Congresului Fondurilor Europene pentru Fermieri 2021, organizat de Asociația Forța Fermierilor, miercuri 30 iunie.

    ”Invit fermierii să colaboreze cu autoritățile naționale în elaborarea Planului Național Strategic astfel încât nevoile din teren să se regăsească în acest plan! În această dimineață, am participat la Congresul Fondurilor Europene pentru Fermieri 2021, organizat de Asociația Forța Fermierilor. Acest eveniment marchează lansarea Diviziei de Fonduri Europene în cadrul organizației. Membrii asociației și nu numai, vor avea acces la cei mai bun consultanți de piață, experți care, împreună, au depus cu succes sute de proiecte pe fonduri europene în sectorul agricol”, a anunțat Buda în mediul online.

    În cadrul intervenției pe care a avut-o, Buda am prezentat cele mai recente informații despre fondurile europene alocate sectorului agricol în perioada de tranziție 2021-2022 și în noua Politică Agricolă Comună 2023-2027. ”Noua PAC va sprijini tranziția către o agricultură mai sustenabilă, cu obiective mai ambițioase în ceea ce privește clima, mediul și bunăstarea animalelor. Noua PAC va permite punerea în aplicare prin intermediul planurilor strategice naționale, în conformitate cu Pactul verde, cu strategia „De la fermă la consumator” și cu strategia din domeniul biodiversității. Statele membre trebuie să își prezinte proiectele de planuri până la 31 decembrie 2021. Comisia va avea apoi la dispoziție șase luni pentru a evalua și a aproba planurile, care vor intra ulterior în vigoare la începutul anului 2023. Fiecare stat membru va pregăti un plan strategic pentru punerea în aplicare a politicii în anii 2023-2027. Acest lucru le va permite să țină seama de condițiile locale și să se concentreze asupra performanței. Pe această cale, invit fermierii să colaboreze cu autoritățile naționale în elaborarea Planurilor Naționale Strategice astfel încât nevoile din teren să se regăsească în aceste planuri! Planurile naționale strategice reprezintă un element cheie al reformei PAC, ce va stabili modul în care fiecare stat membru va utiliza instrumentele PAC, pe baza unei analize a condițiilor și nevoilor lor, cu scopul de a atinge obiectivele specifice ale PAC”, a mai spus Buda.

    În ceea ce privește reducerea birocrației, Buda a anunțat că a inserat în Regulamentul PAC o prevedere în care se menționează faptul că statele membre nu au posibilitatea să adauge condiții suplimentare peste regulile europene. Astfel, am încercat să facilităm accesul fermierilor la fonduri europene pentru a nu mai exista bariere birocratice în atragerea fondurilor.

    ”În noua PAC, trebuie să punem un accent mai sporit pe componenta de procesare. Dacă nu vom reuși să dezvoltăm acest segment de procesare în România, nu vom putea să ne păstrăm competitivitatea în sectorul agricol. Este inadmisibil ca astăzi în România, noi să fim principala țară care exportă grâu, porumb, dar să fim în același timp statul cu importuri masive de pâine congelată, de produse de panificație. Tinerii fermieri de azi sunt cei care vor produce hrană pentru generațiile de mâine și am încrederea că vor accesa fondurile europene puse la dispoziție în următorii ani pentru a dezvolta componenta de procesare, pentru a consolida sectorul agricol. Vreau să vă asigur că în noua PAC, fermierii vor fi sprijiniți cu instrumente concrete pentru a furniza mai departe alimente de înaltă calitate și la prețuri accesibile pentru consumatori!”, a conchis oficialul european.

    Te-ar mai putea interesa

    O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Legumicultorul Ion Păunel avertizează: Urmează prăbușirea prețului la tomate. Castraveții și-au mai revenit după blocajul din piață

    Ultimele știri

    Fermierii cer Parlamentului să adopte de urgență proiectele de legi care pot salva sectorul agricol! ANSVSA vine cu precizări: ”NU s-a decis vaccinarea în masă a oilor din România!” Motorina pentru fermieri a trecut de 10 lei/litru: „Disponibilitatea este acum mai importantă decât prețul!” Agrointeligența a avut dreptate: Kerekes Melinda Klara a preluat conducerea APIA! Un deputat aruncă bomba: Românii nu vor mai putea folosi lemne de foc, doar ”biomasă certificată”!