• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Alertă ANM de ploi abundente în 11 județe!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Sfârșit de săptămână cu ploi abundente! Meteorologii au emis vineri, 2 iulie, o alertă cu Cod Galben valabilă în 11 judeţe din Transilvania, Moldova, Crişana şi Maramureş unde vor avea loc ploi însemnate cantitativ până sâmbătă dimineaţa. În plus, pentru ziua de vineri, sunt emise avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de ploi abundente şi instabilitate atmosferică accentuată în 34 de judeţe şi Municipiul Bucureşti, valabile până aproape de miezul nopţii.

    Conform prognozei ANM, în intervalul 2 iulie, ora 23:00 – 3 iulie, ora 10:00, în Maramureş, nordul Crişanei şi al Transilvaniei şi local în Moldova, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 litri/mp şi, izolat, 40 – 50 litri/mp.

    Judeţele vizate de avertizarea Cod galben sunt: Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Cluj, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Sălaj, Satu Mare, Suceava şi Vaslui. Meteorologii precizează că vremea instabilă se va menţine şi în următoarele zile.

    Alerte în vigoare pentru ziua de vineri

    Conform ANM, în intervalul 2 iulie, ora 10:00 – 2 iulie, ora 23:00, este în vigoare un Cod portocaliu de vreme rea în Transilvania, Maramureş, Dobrogea, local în Moldova, Muntenia şi în jumătatea de nord a Crişanei, zone unde vor fi averse torenţiale, descărcări electrice şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 35 – 50 litri/mp şi izolat peste 60 – 70 litri/mp.

    Meteorologii avertizează că ploi abundente se vor semnala şi în restul Munteniei şi Moldovei, dar pe arii mai restrânse.

    În acelaşi interval de timp este activ un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în nordul Moldovei, jumătatea de vest a Munteniei, sudul Crişanei, sud-vestul Transilvaniei şi pe arii restrânse la munte. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 25 – 35 litri/mp. Fenomene specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala pe alocuri şi în celelalte regiuni.

    Judeţele aflate vineri sub Cod portocaliu şi Cod galben, unele total şi altele parţial, sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Teleorman, Vâlcea, Vrancea, Vaslui, precum şi Municipiul Bucureşti.


    Te-ar mai putea interesa

    România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR

    Ultimele știri

    Procesatorii au fost scoși din plafonare. Mai are sens legea care limitează adaosul comercial la alimente? Prețurile reale și tăierile de pe piața laptelui – raportate de ministrul Tanczos direct comisarului Hansen! Bruxelles: 500 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectați de scumpirea motorinei Subvenție nouă pentru bovine: 68 euro/cap. Ajutorul, votat în procedură de urgență! Premierul desemnat Eugen Tomac este dispus să discute despre o nouă nominalizare la Agricultură