• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Prețul grâului – mai mare cu 40,8% decât în urmă cu un an. Cotații bursiere sunt în creștere

    agrointeligenta.ro

    Prețul grâului continuă să crească la nivel european și mondial. Săptămâna trecută, ultima zi de tranzacții încheiate a adus pe Bursa de la Paris o nouă creștere până la un nivel de 254,50 de euro pentru grâul MATIF cu livrare în luna septembrie.

    Vinerea trecută, grâul din contractul cu livrare în septembrie a crescut cu 3,6% la sută la MATIF până la 254,50 euro pe tonă. Raportat la anul trecut, grâul este mai scump cu 40,8%, numai în ultima săptămână fiind înregistrate aprecieri de preț de 10,9%.

    Prețul grâului la Bursa din Paris se află la cele mai înalte niveluri începând cu 30 aprilie anul acesta (maximul istoric atins a fost de 257,75 euro/tonă), analiștii vorbind chiar de un prag de 300 de euro pe tonă ce ar putea fi atins dacă aprecierea grânelor continuă în același ritm, potrivit specialiștilor publicației poloneze Farmer.

    Un mare aport îl are și cel mai recent raport USDA care a redus semnificativ producțiile estimate pentru recolta de grâu din Rusia și Canada, doi mari exportatori mondiali.

    Pe Bursa de la Chicago, prețul grâului CBoT în contractul cu livrare în septembrie a crescut vineri cu 1,2%, ajungând la 280,04 dolari/tonă. În ceea ce privește raportul de la un an la altul, cotațiile au crescut cu 53,4%.

    În ultima săptămână, grâul de pe bursa americană s-a scumpit cu 6,0%.

    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Fermierul Ilie Chifan produce un chefir artizanal unic pe piață, cu ciuperca tibetană!

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!