• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Producția de grâu 2021 – producție record: 5,346 tone/ha, media pe țară! La rapiță – 3,022 tone/ha!

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Fermierii români au obținut rezultate foarte bune în acest an, apreciate la nivel internațional. Astfel, rating-ul ”excepțional” pentru recolta agricolă din anul 2021 acordat României de către GEOGLAM (Group on Earth Observations Global Agricultural Monitoring Initiative) este confirmat de rezultatele obținute de către fermierii români, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) remis Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Până la această dată, culturile vedetă ale anului 2021 care plasează fermierii din România pe poziția de leader sunt: grâul, orzul și rapița.

    Conform datelor operative din data de 16 august 2021, producția totală de grâu recoltată este de 11,33 milioane de tone, fiind cea mai mare producție înregistrată de la data aderării României la Uniunea Europeană.

    Producții medii situate peste media națională de 5.346 kg/ha s-au realizat în vestul țării în județele Satu Mare, Timiș, Bihor, Arad, dar si în județele Olt, Caraș Severin, Ialomița. Brăila și Botoșani. Producția totală de orz se situează în anul 2021 la un nivel record de 1,88 milioane tone fiind de asemenea cea mai ridicată începând cu anul 2007.

    Producția medie la hectar înregistrată până la data de 16 august este de 5.599 kg/ha, 13 județe depășind media națională: Bihor, Arad, Galați, Ialomița, Caraș Severin, Constanța, Brăila, Olt, Mureș, Călărași, Timiș, Dolj și Giurgiu.

    Și la celelalte cereale: secară, triticale, orzoaică, ovăz, mei, hrișcă, etc., s-au obținut producții bune, astfel că producția totală de cereale până la această dată depășește 15 milioane tone.

    La rapiță în anul 2021 s-a înregistrat cea mai mare producție medie la hectar, 3.022 kg/ha din 2007 și până în prezent, datorită soiurilor folosite, aplicării tehnologiei adecvate cât și a condițiilor agro-meteorologice favorabile.

    La această prezentare MADR a anexat și situația producțiilor totale și a producțiilor medii la culturile de cereale și oleaginoase recoltate până în prezent.

    Te-ar mai putea interesa

    Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei Document MADR: 333 lei/ha – cuantum maxim la despăgubirile de secetă la porumb și floarea-soarelui Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Satul fără vaci. Mărturia unui antreprenor: „Au trebuit doar 20-30 de ani ca nimeni să nu mai crească animale” Fermierul Ilie Chifan produce un chefir artizanal unic pe piață, cu ciuperca tibetană!

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!