• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Târgul Indagra 2021 se organizează în perioada 27-31 octombrie la Romexpo București

    agrointeligenta.ro

    Târgul Indagra 2021 va avea loc în acest an la Romexpo București, în ultimul sfârșit de săptămână din luna octombrie, în perioada 27-31 octombrie. Organizatorii au întărit anunțul făcut în luna iunie dând asigurări companiilor că perioada de înscriere la târg a participanților e în plină desfășurare.

    În perioada 27 – 31 octombrie, Romexpo organizează Indagra – Târgul internațional de produse și echipamente din domeniul agriculturii, viticulturii și zootehniei și Indagra Food & Carnexpo – Târgul internaţional pentru industria alimentară, cele mai așteptate târguri din programul expozițional 2021.

    „Ne bucurăm că în curând ne vom putea revedea în condiții de siguranță în Centrul Expozițional ROMEXPO. Prin organizarea acestor manifestări, ne propunem să promovăm mediul de afaceri din România, susținând companiile participante și politicile de dezvoltare ale acestora. Suntem încântați de numărul mare de expozanți interesați să participe la INDAGRA și INDAGRA FOOD & CARNEXPO și îi asigurăm pe toți că evenimentele se vor desfășura respectând legislația și recomandările autorităților în ceea ce privește sănătatea publică”, transmite Mihai Costriș, Director Executiv Romexpo.

    Târgul Indagra este organizat anual de către Romexpo, în parteneriat cu Camerele de Comerț și Industrie din România. Excepție a făcut anul trecut când târgul nu a fost organizat din cauza pandemiei.

    Unde se ține Târgul Indagra 2021

    Târgul Indagra se ține la București, la Romexpo. Expozanților din acest an le sunt alocate spațiile din pavilionul B1, precum și pe platformele exterioare.

    Manifestarea prezintă tendințele anului 2021 din domeniul agriculturii, viticulturii, horticolturii și zootehniei și este prilejul perfect pentru prezentarea inovațiilor din acest sector și a soluțiilor care duc la îmbunătățirea performanțelor în afacerile agricole, conform organizatorilor.

    ”Cei care își doresc să își lanseze produsele într-un mediu profesionist, să întâlnească parteneri de afaceri și să dea curs dialogului de business, sunt invitați să se înscrie ca expozanți la INDAGRA 2021. Echipa de organizare este pregătită să prezinte conceptul de anul acesta și cele mai eficiente variante de participare. Detalii suplimentare despre manifestare pe www.indagra.ro„, arată oficialii Romexpo, organizatorii Indagra 2021.

    Bilete pentru Indagra 2021

    Accesul la Târgul Indagra 2021 în perioada 27-31 octombrie se va face la fel ca și la edițiile anterioare pe bază de bilet sau de invitație. Biletele de acces la Indagra 2021 vor putea fi achiziționate de la intrarea în Romexpo, în zilele evenimentului.

    Nu se cunoaște la acest moment prețul biletelor pentru Indagra 2021.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermă cu stație antigrindină în curte – lovită puternic de gheață: ”Recolta este distrusă 80-95%” Exclusiv: Exportul de ovine din România a fist blocat! Decizia, luată de un oficial din Spania, țară care va prelua contractele oierilor români Operațiunea Jupiter: Percheziții în fermele și casele mai multor fermieri! S-au ridicat utilaje și crotalii! România, singura pedepsită! La sute de focare, în Bulgaria și Grecia exportul oilor a fost interzis doar local Cisterne cu lapte, blocate la granița cu Bulgaria după ce au fost găsite aflatoxine în laptele importat

    Ultimele știri

    Au început controale pe terenurile declarate de fermieri pentru subvenții! ANF va avea un super-laborator național care va crește capacitatea de analiză fitosanitară Cele mai bune soiuri de cireși: topul realizat de specialiști la Stațiunea CDVP Pietroasa-Istrița Lege în Parlament: Construcțiile ridicate pe terenuri agricole pot intra în legalitate prin plata unei taxe Oierii, chemați de ANSVSA urgent la discuții!