• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Dan Pănescu, Asociaţia Forţa Fermierilor: Am cerut ca ajutorul de minimis pentru apicultură să fie aprobat în următoarea şedinţă de Guvern!

    agrointeligenta.ro

    Ajutorul de minimis pentru sectorul apicol trebuie să fie aprobat în regim de urgenţă, chiar în următoarea şedinţă de Guvern. Asociaţia Forţa Fermierilor a transmis Ministerului Agriculturii şi Guvernului o adresă în care semnalează că în lipsa unei aprobări urgente a sprijinului pentru apicultori, sumele alocate acestui sector se vor pierde, fiind şanse minime să se regăsească în bugetul naţional pe anul viitor.

    ”Vă solicităm aprobarea în regim de urgență, în următoarea ședință de Guvern, a proiectului de Hotărâre privind aprobarea schemei Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol”, se arată în adresa transmisă de Asociația Forța Fermierilor și semnată de vicepreședintele Asociației, Dan Pănescu, Coordonatorul Departamentului Apicultură din cadrul AFF.

    Proiectul actului normativ Hotărâre privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2021 asupra sectorului apicol” a fost publicat spre dezbatere publică la data de 14 septembrie pe site-ul Ministerului Agriculturii și până la acest moment nu a fost adoptat, deși au rămas mai puțin de două luni până la finele acestui an.

    ”Având în vedere că este cunoscută situația dificilă cu care se confruntă apicultorii români pe fondul fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile din acest an, situație accentuată de criza pandemică și de creșterea costurilor pentru tratamente și iernarea familiilor de albine, nu vom insista pe motivele binecunoscute la nivelul Ministerului Agriculturii și la nivel guvernamental pentru care acest sprijin este necesar pentru susținerea sectorului apicol în această perioadă extrem de dificilă. Subliniind încă o data nevoia de urgentare a procedurii guvernamentale de aprobare a ajutorului de minimis pentru sectorul apicol, vă reamintim că, potrivit actului normative pus în dezbatere publică, s-au identificat resursele financiare pentru acest sprijin din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2021, la capitolul 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare“, titlul 40 „Subvenții“, articolul 40.15 „Sprijinirea producătorilor agricoli”. În absența unui act normativ aprobat, resursele financiare necesare aplicării acestei scheme de ajutor de minimis, în sumă 53.250.724 lei, nu vor mai putea fi accesate anul viitor și vor fi pierdute pentru sector”, se mai arată în adresa transmisă de vicepreședintele AFF, Dan Pănescu.

    Adresa Asociației Forța Fermierilor a primit număr de înregistrare 69691/02.11.2021 la Ministerul Agriculturii, iar la Cabinetul premierului și la Secretariatul General al Guvernului, adresa a primit numărul de înregistrare 24735/02.11.2021.

    Te-ar mai putea interesa

    Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic”

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!