• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Plata subvențiilor APIA. Directorul Adrian Pintea a făcut anunțul așteptat de fermieri!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Anunțul așteptat de fermieri la începutul acestei săptămâni a venit din partea Agenției de Plăți și intervenție pentru Agricultură, instituție condusă de directorul general Adrian Pintea.

    APIA îi informează pe fermieri că în perioada 18 octombrie – 8 noiembrie, a autorizat la plată, în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2021, suma de 1,10 miliarde de euro, pentru un număr de 697.603 de fermieri, reprezentând 90,54% din numărul total al fermierilor eligibili pentru acest tip de plată.

    ”În ceea ce privește Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine precizăm faptul că până la această dată a fost autorizat la plată un număr de 10.220 de fermieri, reprezentând 61,38% din fermierii care au solicitat sprijin în Campania 2021, iar suma autorizată este în valoare de 31,71 milioane de euro”, anunță agenția într-un comunicat remis luni, 8 noiembrie, către Agrointeligența-AGROINTEL.RO.

    Potrivit sursei citate, plăţile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,9475 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din FEADR la cursul de schimb de 4,8683 lei pentru un euro.

    Reamintim că oficial plata avansului se încheie la 30 noiembrie urmând ca din 2 decembrie să demareze plata finală.

    Guvernul a aprobat ca plata în avans să se acorde pentru următoarele scheme:

    De precizat că la plata avansului se achită fermierilor până la 70% din cuantumul fiecărei scheme stabilite, astfel:

    De asemenea, fermierii primesc avans și din plățile compensatorii, în cuantum de până la 85% din sumele stabilite, în funcție de angajamentele multianuale asumate de fermieri în cadrul cererii depuse la APIA.


    Te-ar mai putea interesa

    Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești Fermă cu stație antigrindină în curte – lovită puternic de gheață: ”Recolta este distrusă 80-95%”

    Ultimele știri

    Sediul APIA Hunedoara a fost modernizat prin PNRR. Adrian Pintea: „E un exemplu de investiție reușită” Operațiunea Jupiter: Percheziții în fermele și casele mai multor fermieri! S-au ridicat utilaje și crotalii! Depozitele…prea pline pentru laptele micilor fermieri. Un mare procesator închide centrul de colectare Un fost ministru al Agriculturii lansează programul prin care fermierii își securizează subvențiile APIA! Fermierii, din nou în alertă. Cod portocaliu de furtuni puternice – vijelii și grindină în mai multe județe