• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Țuica produsă în gospodărie, impozitată dacă se depășește cantitatea de 50 litri/an. Vânzarea este interzisă!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Țuica și vinul produse în gospodărie, impozitate dacă depășesc 50 de litri anual. Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență prin care se introduce instituirea scutirii de la plata accizelor pentru alcoolul etilic din fructe, în limita a 50 de litri anual, realizat și consumat de o persoană fizică, de către membrii familiei acesteia sau de către oaspeți, cu condiția ca niciun fel de vânzare să nu aibă loc.

    Guvernul a aprobat în ședința de joi – 28 ianuarie o ordonanță pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru prorogarea unui termen. Prin Ordonanța aprobată, se transpun în legislația națională mai multe directive europene privind regimul accizelor.

    Principalele măsuri aprobate au în vedere:

    – Introducerea conceptului de mic producător independent pentru vinuri, băuturi fermentate, altele decât berea și vinul, produse intermediare concomitent cu menținerea statutului de mic producător independent de bere

    – Instituirea scutirii de la plata accizelor pentru alcoolul etilic din fructe, în limita a 50 de litri anual, realizat și consumat de o persoană fizică, de către membrii familiei acesteia sau de către oaspeți, cu condiția ca niciun fel de vânzare să nu aibă loc.

    Alcoolul din fructe, indiferent de concentrația acestuia, să fie:

    Potrivit notei de fundamentare, în prezent, țuica şi rachiurile de fructe destinate consumului propriu al gospodăriilor individuale, în limita unei cantităţi echivalente de cel mult 0,50 hl de alcool pur/an pentru fiecare gospodărie individuală, se accizează prin aplicarea unei cote de 50% din cota standard a accizei aplicate alcoolului etilic, cu condiţia să nu fie vândute.

    Foto: depositphotos.com

    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Document MADR: 333 lei/ha – cuantum maxim la despăgubirile de secetă la porumb și floarea-soarelui Fermierul Ilie Chifan produce un chefir artizanal unic pe piață, cu ciuperca tibetană! Satul fără vaci. Mărturia unui antreprenor: „Au trebuit doar 20-30 de ani ca nimeni să nu mai crească animale” Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță!

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!