• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Director deportat de la Agricultură: „Din diurnă nu pot să mănânc nicio salată. Mi-am adus mâncare în straiţă”

    agrointeligenta.ro

    Detaşările directorilor de la Direcţiilor Agricole Judeţene la mare distanţă de casă dau naştere la situaţii incredibile, dacă nu stupide. Cu o diurnă de 13 lei pe zi, oamenii mănâncă mai mult din rezervele aduse de acasă. Oricum, la ce buget au nu-şi permit mai mult de-o salată în oraş.

    “Eu am refuzat şi micul dejun ca să nu fiu acuzat că depăşesc bugetul. Mănânc din straiţă ce mi-am adus de-acasă. Oricum, nicio salată nu pot să iau din diurnă, darmite masa de prânz sau cina”, povesteşte Nicolae Hodişan, directorul de la Bihor, detaşat la Bistriţa-Năsăud.

    Are noroc că măcar cazarea la hotel este plătită (a căutat tot ceva mai ieftin ca să se încadreze în buget), că de Casa Agronomului nici vorbă să existe la Bistriţa-Năsăud, “poate doar în mintea unora setată la perioada comunistă”, glumeşte Hodişan.

    La post s-a prezentat pe data de 1 septembrie şi s-a apucat imediat de treabă, chiar dacă l-a deranjat că unii şi-au permis să-l mute dintr-un loc în altul cum “vor ei”.

    Lui Hodişan îi place oraşul, este mulţumit şi de colegii cu care lucrează, dar tot îl apucă dorul de casă. Speră ca măcar o dată pe lună să facă distanţa de circa 400 km de la Bistriţa-Năsăud la Oradea (n.red. ministerul dă bani pentru transport).

    Chiar dacă detaşarea este pe patru luni, conform ordinului de minsitru, Hodişan speră să aibe noroc şi situaţia să nu ţină mai mult de două-trei luni. Cel mai tare îl doare însă modul cum au procedat cei de la minister, dar nici nu se miră mai ales că în ultima vreme n-a fost chemat niciodată la Bucureşti. A primit un fax şi a trebuit să plece.

    Nu a contat nici faptul că are probleme familale sau că este membru al unei Academii de Ştiinţe Europene, că are un doctorat sau că a pierdut şi orele la Facultatea din Oradea. Îi pare rău mai ales de cele două proiecte cu bani europeni de care se ocupa la Bihor şi care acum sunt practic pierdute. Una peste alta, detaşarea i-a adus prejudicii pe toate planurile. Urmarea: a atacat în contencios la Curtea de Apel Oradea ordinul de ministru din 21 septembrie. Iar cazul lui nu este singular.

    Potrivit unui ordin al Ministrului Agriculturii, 26 de directori de la Direcţiile Agricole Judeţene din ţară au fost detaşaţi dintr-un judeţ în altul pentru a dovedi “că-şi fac treaba aşa cum trebuie”.

    Te-ar mai putea interesa

    Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!