• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Carne de vită de la animale crescute pe pășune sau carne de la taurine hrănite cu furaje?

    Mircea Olteanu – Agrointeligența

    Carnea de vită obținută de la taurine crescute pe pășune și carnea de vită de animale crescute pe stabulație, hrănite cu furaje. O luptă care începe să se ducă pe piața mondială a cărnii. Până la urmă, care carne este mai bună, mai apreciată de consumator?

    Carnea de la taurinele de carne crescută pe pășune este apreciată de consumatori prin prisma marketingului de care beneficiază și care începe, la nivel european, să creeze o nișă de comercializare. Totuși, sunt și clienți care se declară nemulțumiți de carnea de la vita pășunată, pe care o găsesc uneori ca fiind mai tare, mai ațoasă.

    În ceea ce privește producția, momentul sacrificării este principala diferență între carnea de la vite hrănite cu furaje, cu cereale, și cea de la bovine crescute cu iarbă. În cazul animalelor pășunate, cel mai bun moment pentru sacrificare este la începutul verii, deoarece calitatea vegetației consumate de animale afectează în mod direct caracteristicile cărnii acestora. Dacă animalele continuă să pască până la sfârșitul verii, mai ales în perioadele uscate, carnea tinde să aibă un conținut mai mic de grăsimi și să devină mai tare.

    Carnea vitelor hrănite cu iarbă până sfârșitul primăverii și începutul verii este mai fragedă și mai aromată. Din punct de vedere vizual, aceasta se deosebește și de carnea vitelor hrănite cu cereale: grăsimea bovinelor hrănite cu cereale este albă sidefată, în timp ce grăsimea celor crescute cu iarbă este un alb spre galben.

    În plus, de obicei, vitele hrănite doar cu iarbă sunt crescute fără hormoni și antibiotice.

    Carnea proaspătă de taurine pășunate – bună mai ales într-o anumită perioadă a anului

    Spre deosebire de vitele obișnuite, care pot fi hrănite cu cereale tot timpul anului, vitele de pășune sunt sacrificate la un anumit moment, iar din acest motiv, carnea proaspătă se găsește doar în sezonul de vârf. În restul anului, carnea de la taurinele crescute pe pășune este disponibilă doar congelată. Gustul însă nu ar trebui să aibă de suferit dacă prelucrarea și ambalarea, vidarea și congelarea se fac corespunzător.

    Carnea taurinelor crescute pe pășune are o gamă mai largă de culori decât carnea de vită obișnuită, de la roșu aprins până la maro mahon intens, așa că nu vă puteți ghida după culoare pentru a stabili prospețimea cărnii.

    Mai slabă decât cea de la vitele obișnuite, carnea bovinelor hrănite cu iarbă pare umedă, fără margini maro.

    Dificultățile creșterii taurinelor de carne pe pășune

    În esență, creșterea vitelor hrănite doar cu iarbă de înaltă calitate este mult mai dificilă decât creșterea bovinelor cu furaje cerealiere.

    Producția de carne de vită pășunată este limitată la acest moment și din cauza pășunilor de calitate, cu iarbă bogată, care sunt mai greu de găsit. Acestea reprezintă o investiție din partea crescătorilor care trebuie să reînsămânțeze suprafețele pentru a se asigura că pășunea este ideală, iar ierburile nutritive se găsesc din abundență.

    O altă problemă este legată de animale: nu toate se pot adapta și pot da randamentele foarte bune doar prin pășunare. De-a lungul secolului trecut, eforturile crescătorilor s-au concentrat pe dezvoltarea mai multor rase și linii adaptate hrănirii cu cereale. Producătorii de cereale au profitat de acest lucru în condițiile în care prețurile cerealelor erau scăzute. Acum, pe fondul unei cereri crescute de cereale, furajarea a devenit prea scumpă în cazul multor exploatații.

    Cu toate acestea, tendința este clară: există o evoluție inversă, de la rumegătoare care se hrănesc cu cereale către bovine care revin la stilul lor de viață erbivor, Așadar carnea taurinelor crescute pe pășune va concura în continuare cu carnea de la vitele crescute cu cereale.

    Te-ar mai putea interesa

    Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!