• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Amendați cu 1.200 de lei pentru că vindeau lapte pe stradă, fără autorizație

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Doi bărbați au fost sancționați cu 1.200 de lei, în total, pentru că vindeau lapte și produse lactate în locuri neautorizate! Vânzătorii ambulanți au fost surprinși de oamenii legii în timp ce comercializau produsele lactate fără a deține vreo autorizație. Unul dintre ei vindea laptele din portbagajul unei mașini.

    Potrivit monitoruldegalati.ro, Ș.S., în vârstă de 35 de ani, din Galați, a fost amendat de poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale cu suma de 600 de lei pentru că vindea laptele direct din portbagajul mașinii.

    Persoana în cauză a fost depistată în zona unei societăţi comerciale de pe strada Saturn, în timp ce comercializa produse lactate din portbagajul unui autoturism, fără a respecta locurile şi condiţiile stabilite de autorităţile administraţiei publice locale, arată oamenii legii.

    De asemenea, un alt gălățean, E.A.C, în vârstă de 38 de ani, s-a ales cu o amendă similară, de 600 de lei.

    El a fost prins de poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale că vindea produse lactate pe strada Brândușei, în alt loc decât cele autorizate de către autorităţile administraţiei publice locale.

    Te-ar mai putea interesa

    Document MADR: 333 lei/ha – cuantum maxim la despăgubirile de secetă la porumb și floarea-soarelui Satul fără vaci. Mărturia unui antreprenor: „Au trebuit doar 20-30 de ani ca nimeni să nu mai crească animale” Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Fermierul Ilie Chifan produce un chefir artizanal unic pe piață, cu ciuperca tibetană! Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!