• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cultivarea busuiocului: Dacă tai inflorescențele, vei avea mereu frunze verzi

    agrointeligenta.ro

    Cultivarea busuiocului a devenit tot mai atractivă pentru fermierii români, potrivit Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcţii şi grădinărit, care arată că busuiocul se regăseşte pe primul loc în rândul preferinţelor acestora, urmat de rozmarin, mentă şi salvie.

    Românii se arată din ce în ce mai interesaţi de cultivarea plantelor aromatice şi medicinale, iar busuiocul se regăseşte pe primul loc în rândul preferinţelor acestora, urmat de rozmarin, mentă şi salvie.

    „Datorită proprietăţilor medicale şi culinare, dar şi a conotaţiilor spirituale şi simbolice pe care le are în cultura noastră încă din cele mai vechi timpuri, busuiocul este una dintre cele mai apreciate plante aromatice din România, aflându-se în fiecare an în topul celor mai vândute seminţe de mirodenii, alături de rozmarin, mentă şi salvie”, a declarat Mugurel – Horia Rusu, Directorul General al Hornbach România.

    Alături de busuioc, rozmarin, mentă, levănţică şi salvie, românii mai folosesc şi alte mirodenii, atât în bucătărie, cât şi ca plante medicinale. Printre acestea se regăsesc şi dafinul, coriandrul, oregano, maghiranul sau valeriana.

    „Cultivarea plantelor aromatice este favorizată de condiţiile pedoclimatice din România. Mai mult, majoritatea mirodeniilor pot fi plantate atât în grădină, cât şi în ghivece şi nu au nevoie de condiţii speciale de îngrijire, în comparaţie cu alte specii de plante”, a mai spus Mugurel – Horia Rusu.

    Plantele se curăță primăvara

    Acesta a mai adăugat că, în general primăvara, plantele aromatice se curăţă pentru a reîntineri, iar crengile tăiate se păstrează într-un pahar cu apă, urmând ca ulterior să prindă rădăcini şi să poată fi, la rândul lor, plantate. De asemenea, pentru a nu se înmulţi excesiv, este ideal să se amenajeze o zonă specială de creştere doar pentru acestea.

    Sfaturi de la grădinari

    Busuiocul (Ocimum basilicum) este o plantă de cultură, originară din India, cunoscută în toate regiunile țării ca plantă de cult sau condimentară, precum și ca plantă medicinală.

    Potrivit unui blog de grădinărit, busuiocul este o plantă aromatică care se poate cultiva atât în grădină, cât și în ghiveci.

    Busuiocul se cultivă primăvara, la sfârșitul lunii februarie și se transplantează în gradina, la sfârșitul lunii aprilie.

    Busuiocul se înmulțește prin semințe. În martie-aprilie se distribuie semințele în rânduri paralele într-un pământ special pentru semințe. Acestea sunt de dimensiuni mici, nu trebuie îngropate prea adânc.

    Dacă este cultivat în grădina sau în câmp, busuiocul poate crește pana la 50-60 cm înălțime.

    -Germinarea – 14 – 30 zile

    -Maturarea – 60 zile de la germinare

    -Adâncimea de plantare – 0.3 cm

    -Spațierea între plante – 30 cm

    Important

    Transplantați în containere individuale când plantele au cel puțin 4 perechi de frunze.
    Îi place umezeala.
    Pentru o producție de frunze, trebuie tăiate inflorescențele mereu. Dacă tai crenguțele la 5-10 cm de sol cresc alti lăstari, asa ai mereu frunze mari .

    Te-ar mai putea interesa

    O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!