• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenția APIA ovine și caprine 2022: Plata SCZ estimată pe cap de animal

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Subvenții APIA pe cap de ovină/caprină sau berbeci în campania de plăți 2022. Crescătorii de animale așteaptă plata avansului care va demara la 16 octombrie, iar cuantumurile estimate pe cap de animal sunt similare celor din 2021, în condițiile în care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat că plafonul alocat nu este diferit față de cel din anul trecut.

    Crescătorii de oi și capre vor primi și în acest an în conturi o sumă totală de 71.300.000 euro, plafonul fiind similar celui de anul trecut. În aceste condiții, raportat la efectivul de 1229.212.000 ovine/caprine care au fost eligibile în 2021, subvenția estimată ar putea rămâne similară celei din 2021, adică 17,24 euro/cap de animal.

    Crescătorii de animale vor primi la avans 70 la sută din cuantumul care urmează să fie stabilit oficial de APIA pe cap de animal. Plățile se vor face în lei chiar dacă sunt stabilite în euro.

    30 la sută din subvenții – la plată din 2 decembrie

    Din 2 decembrie crescătorii de animale vor primi din nou banii pentru subvenții. De data aceasta ei primesc 30 la sută din plata totală pe cap de animal, adică restul de la 70 la sută cât se va achita în avans până la 100 la sută. În cazul în care din diverse motive nu au intrat la plata avansului, fermierii vor primi din 2 decembrie suma întreagă pentru animalele purtătoare de subvenții.

    ”Începând cu data de 2 decembrie, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură va efectua plățile corespunzătoare diferenţei între plafonul alocat fiecărei plăţi şi sumele calculate şi acordate începând cu data de 16 octombrie 2022 ca plăţi în avans”, se arată într-un proiect de hotărâre de Guvern publicat de MADR.

    Crescătorii eligibili pentru Ajutorul Național Zootehnic (SCZ) nu pot intra la plata avansului

    Crescătorii care nu au sprijin cuplat și îndeplinesc regulile pentru Ajutorul Național Tranzitoriu Zootehnic (ANTZ), subvenție achitată din bugetul național, nu pot intra la plata avansului cu această schemă. Motivul este legat de finanțarea subvenției ”mici” din zootehnie, sumă care se alocă din bugetul anului viitor celui depunerii cererii unice, adică în 2023.

    În schimb, acești fermieri pot intra la plățile pe suprafață dacă au cerut subvenția pentru pășune sau teren arabil, în 2022.


    Te-ar mai putea interesa

    Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații Fermă cu stație antigrindină în curte – lovită puternic de gheață: ”Recolta este distrusă 80-95%” Situația APIA pe județe: Suceava – cel mai mare număr de fermieri, Timiș – record la suprafață

    Ultimele știri

    Sediul APIA Hunedoara a fost modernizat prin PNRR. Adrian Pintea: „E un exemplu de investiție reușită” Operațiunea Jupiter: Percheziții în fermele și casele mai multor fermieri! S-au ridicat utilaje și crotalii! Depozitele…prea pline pentru laptele micilor fermieri. Un mare procesator închide centrul de colectare Un fost ministru al Agriculturii lansează programul prin care fermierii își securizează subvențiile APIA! Fermierii, din nou în alertă. Cod portocaliu de furtuni puternice – vijelii și grindină în mai multe județe