• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Scumpirea ouălor îi stimulează pe ucraineni să ridice capacităţile de producţie

    agrointeligenta.ro

    Ovostar Union, al doilea mare producător de ouă din Ucraina şi-a încheiat luna trecuă programul de extindere a capacităţilor  de producţie şi procesare lansat anul trecut, potrivit World Poultry.

    Tendinţa de scumpire a ouălor şi produselor obţinute prin procesarea acesora a reprezentat atât o sursă de finanţare cât şi o motivaţie pentru devoltarea capacităţilor de producţie.

    Această tendinţă de scumpire a le-a adus celor de la Ovostar o creşere de 26% a veniturilor la 27,79 milioane de dolari, rezulând un profit după scăderea dobânzilor, taxelor, deprecierii şi amortizărilor (EBIDA) de 13,15 milioane de dolari, în creştere cu 43%, porivit ultimului raport al companiei.

    Creşterea preţurilor ouălor este determinată de scumpirea furajelor în special a celor obţinute din soia în condiţiile în care în ulimii doi ani culturile au fost afectate de secetă.

    Preţul ouălor în pieţele şi magazinele alimentare din Ucraina variază între 1,25 şi 1,35 dolari echivalent în moneda locală pentru o duzină.

    Prin finalizarea etapei de exindere anunţate în actualul program de investiţii, compania îşi va dubla practic capacitatea de producţie de ouă deţinută în acest moment la 1 miliard de bucăţi per an începând cu 2013.

    Ovostar Union, este al doilea mare producător de ouă şi produse din ouă din Ucraina.

    Autorităţile ucrainene au în derulare un program de stimulare a producătorilor locali de carne de pasăre şi ouă dorind transformarea ţării într-un exportator de asfel de produse.

    Ucrainenii au în regiunea Mării Negre un concurent importan în sud, unde Turcia cunoaşte dezvoltări spectaculoase în acest domeniu.

    Te-ar mai putea interesa

    MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Legumicultorul Ion Păunel avertizează: Urmează prăbușirea prețului la tomate. Castraveții și-au mai revenit după blocajul din piață „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști

    Ultimele știri

    O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” „Am pierdut încrederea Comisiei Europene”. Exportul de ovine rămâne blocat. Tanczos Barna a cerut despăgubiri pentru fermieri Este oficial: Guvernul poate crește subvențiile APIA. Decizia trebuie luată până pe 31 august! Avans APIA 2026. Prima tranșă din subvenții – mai devreme, plată mai mare pe hectar! Piața cerealelor, la zi. Tunisia plătește cu 25 dolari mai mult ca în iunie iar grâul românesc va fi tot mai căutat