• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Comisia Europeană a trimis observațiile pe PNS pentru 19 state. România nu se află printre ele

    Mircea Olteanu – Agrointeligența

    Un număr de 19 state membre UE au primit primele evaluări partea Comisiei Europene în legătură cu Planurile strategice PAC. Un purtător de cuvânt al CE a declarat pentru publicația Agriland că scrisorile de observație sunt transmise la acest moment statelor membre care și-au prezentat planurile strategice la timp, adică până pe 31 decembrie 2021.

    Scrisorile de observație au fost programate pentru transmitere astăzi, joi – 31 martie, către: Austria, Croația, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Grecia, Irlanda, Italia, Lituania, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia și Ungaria.  România nu se află printre primele state care primesc prima evaluare a PNS. Motivul este acela că țara noastră nu s-a încadrat să trimită la timp programul, acesta fiind transmis la Bruxelles pe data de 28 februarie.

    Observațiile sunt rezultatul unei evaluări care a implicat toate serviciile Comisiei Europene și care vizează:

    – modul în care statele membre și-au identificat nevoile;
    – argumentele pe care le-au folosit;
    – intervențiile pe care intenționează să le implementeze;
    – țintele pe care și le-au stabilit.

    Executivul UE a indicat că va publica scrisorile de observație odată ce statele membre vor avea ocazia să le comenteze.

    „Acum ne așteptăm ca statele membre în cauză să abordeze observațiile și să trimită o versiune revizuită a planurilor”, a afirmat purtătorul de cuvânt.

    Comisia Europeană va continua să sprijine statele membre pe parcursul diferitelor etape până la aprobarea finală și lansarea noului PAC în ianuarie 2023, a adăugat reprezentantul Executivului UE.

    Purtătorul de cuvânt a mai declarat că Executivul UE va ține cont de impactul invaziei ruse a Ucrainei asupra sectorului agroalimentar, în conformitate cu decizia sa privind securitatea alimentară, adoptată la 23 martie.

    Departamentul Agriculturii, Alimentației și Marinei (DAFM) din Irlanda a transmis pentru Agriland că Executivul UE a indicat că va fi deschisă modificărilor pe care statele membre ar putea dori să le facă în planul strategic PAC pentru a spori rezistența sectorului.

    Comisia Europeană „a încurajat statele membre să-și folosească planurile pentru a acorda prioritate investițiilor care reduc dependența de gaze și combustibil și de inputuri precum pesticidele și îngrășămintele”.

    Te-ar mai putea interesa

    Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! Legumicultorul Ion Păunel avertizează: Urmează prăbușirea prețului la tomate. Castraveții și-au mai revenit după blocajul din piață MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Războiul fructelor: Rusia blochează importurile din Turcia după ce Ankara a oferit garanții de securitate Ucrainei

    Ultimele știri

    O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” „Am pierdut încrederea Comisiei Europene”. Exportul de ovine rămâne blocat. Tanczos Barna a cerut despăgubiri pentru fermieri Este oficial: Guvernul poate crește subvențiile APIA. Decizia trebuie luată până pe 31 august! Avans APIA 2026. Prima tranșă din subvenții – mai devreme, plată mai mare pe hectar! Piața cerealelor, la zi. Tunisia plătește cu 25 dolari mai mult ca în iunie iar grâul românesc va fi tot mai căutat