• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Incendiu la stână. Peste 200 de oi au ars de vii în mijlocul flăcărilor

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Oi mistuite de flăcări într-un incendiu produs la o stână. Mai bine de două ore au luptat pompierii cu flăcările pentru a lichida incendiul izbucnit la adăpostul de animale de pe raza localității Tocileni (comuna Stăuceni), județul Botoșani.

    În urma acestuia au pierit peste 200 de oi. Pompierii au mai reușit să oprească la timp focul astfel încât să nu ajungă și la cei 1.000 de baloți de furaje și un tractor, care se mai aflau în fermă. Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind foc deschis în spații deschise.

    “Pompierii de la Detaşamentul Botoşani au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de mai bine de două ore, pentru stingerea incendiului. Misiunea a fost îngreunată de vântul puternic care întreţine arderea. Pompierii au reuşit să oprească propagarea flăcărilor la peste 1.000 de baloţi de furaje”, au precizat oficiali ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoşani, duminică 22 mai.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Ilie Chifan produce un chefir artizanal unic pe piață, cu ciuperca tibetană! Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Satul fără vaci. Mărturia unui antreprenor: „Au trebuit doar 20-30 de ani ca nimeni să nu mai crească animale” DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!