• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenții APIA: 10 iunie, termen-limită pentru plățile pe suprafață și cap de animal

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Fermierii care vor să primească plata pe suprafață și cap de animal au termen limită data de 10 iunie pentru a cere banii la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Campania de primire a cererilor pentru anul 2022 se încheie oficial la această dată, astfel că din 11 iunie orice cerere va fi depusă nu va mai fi eligibilă.

    Conform informațiilor furnizate de APIA, cererea unică de plată cu penalizări pentru campania 2022 se poate depune până vineri – 10 iunie, inclusiv. Aceasta va fi completată de fermieri și se depune la centrele locale/judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea unică de plată ar fi fost depusă până 16 mai – termenul limită ”regular”.

    APIA precizează că solicitările depuse după data de 10 iunie 2022 sunt inadmisibile, iar beneficiarului nu i se acordă niciun fel de plată sau de sprijin.

    Unde depun fermierii cererile pentru plata subvențiilor

    Cererile unice de plată cu penalizări vor fi depuse la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pentru fermierii care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol şi la centrele locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pentru fermierii care solicită o suprafaţă mai mică de 50 hectare teren agricol.

    Această condiţie de suprafaţă nu depinde de numărul de animale pe care le deţine fermierul.

    În campania 2022, fermierii pot realiza, și pentru cererile depuse în perioada cu penalizări, actualizarea parcelelor agricole, a elementelor ZIE și a tuturor informațiilor din cerere, prin accesarea aplicației IPA-Online din versiunea internet, conform Manualului de utilizare IPAOnline (accesibil în aplicaţie), fără a se prezenta la centrele județene/locale APIA. Fermierii care nu pot accesa
    aplicația IPA-Online se vor adresa funcționarilor responsabili cu primirea cererilor unice de plată, pentru a fi consiliați asupra pregătirii cererii unice de plată.

    În situații excepționale fermierii se pot prezenta fizic la centrele judeţene/locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pentru depunerea cererii unice de plată. Fermierul poate solicita asistenţă reprezentanţilor centrelor judetene/locale APIA în vederea realizării unei identificări şi digitizări corecte a parcelelor agricole şi a zonelor de interes ecologic (elementele ZIE).

    Mai mult, fermierii trebuie să completeze „Declaraţia privind completarea cererii în IPA-Online” prin care declară că pe userul şi parola proprii, informaţiile din cererea unică de plată 2022 au fost operate/actualizate cu sprijinul funcţionarului APIA. Fermierul preia întreaga responsabilitate referitoare la corectitudinea şi veridicitatea datelor înscrise în cererea unică de plată.

    Dacă la momentul realizării operaţiunii de actualizare a digitizării parcelelor în aplicaţia IPA-Online sau dacă la momentul prezentării fermierului la APIA digitizarea a fost realizată, dar nefinalizată şi se observă pe imagine elemente neeligibile incluse în digitizare şi implicit în declaraţia de suprafaţă, fermierul trebuie să excludă suprafeţele neeligibile (neagricole) pentru a nu fi supus sancţiunilor.

    De precizat că producătorii agricoli care nu au semnătură electronică trebuie să semneze fizic la APIA cererea unică de plată până cel târziu 1 octombrie.


    Te-ar mai putea interesa

    Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale!

    Ultimele știri

    Sediul APIA Hunedoara a fost modernizat prin PNRR. Adrian Pintea: „E un exemplu de investiție reușită” Operațiunea Jupiter: Percheziții în fermele și casele mai multor fermieri! S-au ridicat utilaje și crotalii! Depozitele…prea pline pentru laptele micilor fermieri. Un mare procesator închide centrul de colectare Un fost ministru al Agriculturii lansează programul prin care fermierii își securizează subvențiile APIA! Fermierii, din nou în alertă. Cod portocaliu de furtuni puternice – vijelii și grindină în mai multe județe