• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul bulgar al Agriculturii: Recolta de grâu a țării va depăși 6 milioane de tone

    Mircea Olteanu – Agrointeligența

    Campania de recoltare în Bulgaria se desfășoară cu mare intensitate și rezultatele de până acum arată că se vor obține peste 6 milioane de tone, aproape de cantitatea record de anul trecut, a declarat ministrul demis al Agriculturii, Ivan Ivanov, citat de portalul de știri agri.bg.

    Peste jumătate din cele 12 milioane de decare (un decar echivalent 10 hectare, deci 1,2 milioane de hectare) semănate cu grâu au fost recoltate, a indicat oficialul bulgar, în cadrul unei ceremonii cu ocazia încheierii campaniei de recoltare din acest an, în satul Kozarevo din regiunea Yambol, în sud-estul țării.

    De asemenea, recoltarea orzului aproape s-a încheiată, fiind obținute aproximativ 630.000 de tone, față de peste 680.000 de tone în 2021.

    Datele specifice regiunii Yambol arată că din 746.000 de decare de grâu (74.600 de hectare) au fost recoltate peste 470.000 de decare (47.000 de hectare) și s-au obținut până acum 240.000 de tone, adică un randament mediu de 503 kg/decar (5.030 kg/ha)

    ”Ponderea terenului arabil este în creștere, iar creșterea se datorează în principal suprafețelor cultivate cu cereale și oleaginoase”, a declarat ministrul demis.

    După încheierea campaniei de recoltare din acest an în regiunea Yambol, ministrul de resort a vizitat o bază agricolă din satul Kukorevo, iar apoi s-a întâlnit cu fermierii din municipiul Tundzha și din regiune. În cadrul întâlnirii s-au discutat o serie de subiecte, precum reglementarea importurilor de cereale ucrainene, prețurile ridicate la îngrășăminte, politica fiscală. Fermierii au pus întrebări și în legătură cu stimulentele pentru tinerii fermieri incluse în Planul Național Strategic.

    Luna trecută, un oficial din cadrul Ministrului Agriculturii de la Sofia estima că fermierii bulgari vor recolta între 6,5 milioane de tone și 6,7 milioane de tone de grâu în anul 2022.

    Bulgaria este un jucător important pe piața cerealelor din Europa, iar anul trecut a obținut o recoltă record de 7,1 milioane de tone, comparativ cu 4,7 milioane de tone în 2020 și 6,1 milioane de tone în 2019.

    Cum consumul intern al țării vecine este de doar circa 1,5 milioane de tone pe an, Bulgaria a exportat până acum aproape cinci milioane de tone de grâu din recolta anului precedent, a indicat oficialul de la Sofia, care a adăugat că se așteaptă la exporturi semnificative și 2022.

    Te-ar mai putea interesa

    Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!