• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cătălin Grigoriu la AgroStrategia: ”Vor fi foarte mulți fermieri care nu-și vor putea continua activitatea”

    agrointeligenta.ro

    Vor fi foarte mulți fermieri care nu-și vor putea continua activitatea, avertizează Cătălin Grigoriu care, în cadrul Moldova Farming, lucrează teren agricol în zona Moldovei, inclusiv în Vrancea, unul dintre județele cel mai afectate de seceta din acest an.

    Invitat în cadrul emisiunii AgroStrategia de luni, 1 august, fermierul Cătălin Grigoriu a vorbit despre efectele secetei asupra agribusiness-ului românesc.

    ”Săptămânal fac drumul București sau Constanța. Văd practic toată partea de est a României, într-adevăr, cred că cel puțin zona aceasta: sudul Bacăului, Vrancea, Vaslui, Brăila, Galați, pare a fi epicentrul secetei în România. O secetă pe care eu personal, în cei 24 de ani de când activez în agricultură, nu am văzut. Un dezastru nemaiîntâlni. Acum, vă dați seama, intervine pur și simplu și norocul. Cel puțin pe partea de est, toată această perioadă de 6 luni de zile am vânat norișorii. Într-o parte au dat 5 litri, într-o parte un litru, poate unii mai norocoși au primit 30 de litri, dar în mare parte cam tot ce avem pe fermele Bacău, Neamț și în special Vrancea este compromis 50% la până la 100%”, a declarat Cătălin Grigoriu în cadrul emisiunii AgroStrategia de pe TVR 1, o coproducție TVR și Agrointeligența.

    Producțiile obținute la nivelul terenurilor lucrate de Moldova Farming au fost mici în acest an la culturile de toamnă, mai ales la grâu. ”Pe întreaga fermă ne-am închis cu 3,7 tone de grâu, iar pe Vrancea cu 1,7 tone. Și aș putea spune că suntem printre norocoșii vrânceni cu 1,7 tone. Avem vecini care s-au închis cu 800 de kilograme, cu 900 de kilograme, o tonă și un pic”, a declarat Grigoriu.

    ”Gândiți-vă că un cost pe hectar – cu toate economiile pe care le-am făcut și în special prin renunțarea la administrarea unor îngrășăminte sau tratamente fitosanitare din cauza secetei excesive – la un hectar de grâu, cu tot cu arenda – am pus așa un preț de circa 1.000 de lei dar arenda este mult mai mare – dacă e să o evaluăm în grâu și la prețul actual al grâului, practic, vorbim de un cost pe hectar de circa 6.500-6.600 lei pe hectar, un cost total – care include cheltuielile directe și indirecte, amortizări, leasing-uri, salarii, reparații și așa mai departe. Ei, gândiți-vă că la prețul la grâu de circa 1.500-1.600, 1,7 tone – hai să spunem, pentru cei mai norocoși ca mine, poate 2 tone – am vorbi de un 3.400-3.500 de lei într-un caz fericit, față de 6.500. Deci vorbim de o pierdere de circa – cât înseamnă asta, 600-700 de euro pe hectar. Din păcate, în Vrancea lucrurile stau atât de prost, încât cred că majoritatea fermierilor nu vor putea să-și achite nu doar arenda, ci și bănci, firme de leasing, furnizori de inputuri”, a explicat Cătălin Grigoriu. care a completat că, la nivel național ”vor fi foarte mulți fermieri care nu-și vor putea continua activitatea”. ”De exemplu, în Bacău, 2 ferme – au fost 2 fermieri care și-au scos fermele la vânzare. O să le cumpere cine poate, probabil ori cineva care a făcut agricultură, ori un fermier puternic care are acces la irigații, cineva financiar stabil, cumva fără datorii, poate un agricultor care a apucat să-și amortizeze investițiile în trecut”, a mai precizat Cătălin Grigoriu.

    Te-ar mai putea interesa

    Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!