• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Măsura luată de Guvern pentru a evita un blocaj la exportul de cereale

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Măsura luată de Guvern pentru a evita un blocaj la exportul de cereale. Executivul a aprobat alocarea din Fondul de intervenție la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, a sumei de 9,5 milioane de lei necesare pentru executarea în regim de urgenţă a unor operațiuni de dragare a fluviului Dunărea şi a altor lucrări specifice în vederea înlăturării stării de risc cauzată de situaţia hidrologică critică actuală.

    ”Măsura este necesară pentru amenajarea șenalului navigabil și asigurarea condițiilor minime de navigație pe Dunăre, pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării, cuprins între km 610 – km 375, și pentru reducerea riscului de blocaje a traficului și a timpilor de așteptare”, a anunțat Guvernul.

    Anterior, la începutul ședinței de miercuri, 10 august, premierul Nicolae Ciucă a dat asigurări că se fac eforturi pentru ca traficul pe Dunăre să se desfășoare în condiții normale. Anunțul a fost făcut în contextul în care există necesitatea din ce în ce mai mare de deplasare a navelor cu cereale care merg la export.

    Banii necesari dragării Dunării, 9,5 milioane de lei din Fondul de Intervenție, urmau să fie aprobați în ședința de Guvern de miercuri- 10 august, a anunțat șeful Executivului.

    ”Legat de secetă, astăzi o să aprobăm şi acea hotărâre de Guvern prin care asigurăm fondurile necesare astfel încât procedura de dragare a Dunării să se finalizeze şi să asigurăm şenalul navigabil fără a exista pericolul blocării şenalului navigabil, ţinând cont de faptul că este nevoie de fluidizarea traficului inclusiv pe această cale” a declarat Nicolae Ciucă, în debutul şedinţei Executivului.

    La începutul lunii august Dunărea înregistra cel mai scăzut debit din ultimii 70 de ani, dar situația a continuat să se agraveze astfel că, în aceste zile, Dunărea înregistrează cele mai scăzute cote, apropiindu-se de minima istorică de 43 de centimetri înregistrată în 1921. Administrația Fluvială a Dunării de Jos a luat deja măsuri extreme și a impus restricții de navigație, permițând astfel executarea unor lucrări de dragare. Puși în fața aceste situații, transportorii fluvial se văd nevoiți să contabilizeze pierderi de sute de milioane de euro.

    Navele așteaptă în porturi

    Rapoartele de-a lungul fluviului arată că transportul pe tronsonul bulgăresc al Dunării aproape s-a oprit, iar navele așteaptă în porturi reluarea lui. Și mass-media din Serbia relatează că nivelul scăzut al apei îngreunează navigația, potrivit Jurnalul.ro Autoritățile spun că nu a existat o suspendare a traficului fluvial, dar au existat probleme de-a lungul unor porțiuni ale fluviului, a declarat ministrul adjunct al Transporturilor, Veljko Kovacevic. Navele care se îndreaptă dinspre Bulgaria se confruntă cu cele mai dificile condiții de navigație. „Este o problemă serioasă care ne afectează, pentru că o parte din cărbunele care trebuie transportat pentru nevoile termocentralei Nikola Tesla vine din Bulgaria, prin portul Ruse”, a declarat Kovacevic pentru postul public de radio RTS.

    Dunărea nu este singurul fluviu afectat de secetele și caniculele din această vară. Rinul, o altă cale navigabilă europeană de importanță critică, este foarte aproape de suspendarea traficului comercial.

    Te-ar mai putea interesa

    Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația”

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!