• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ungaria limitează exportul de lemne de foc

    Mircea Olteanu – Agrointeligența

    Guvernul de la Budapesta a decis să limiteze exporturile de lemne de foc. Decizia a fost luată în contextul crizei energetice, în vederea asigurării necesarului intern de lemne.

    Autoritățile maghiare vor controla exportul de lemne de foc, care are o importanță strategică din punctul de vedere al securității energetice, și vor putea restricționa și să utilizeze dreptul de preempțiune pentru a cumpăra lemn, în caz de necesitate, a declarat ministrul Agriculturii de la Budapesta, István Nagy, după publicarea în Monitorul Oficial a unui decret în acest sens.

    Ministrul a atras atenția asupra faptului că, din cauza războiului ruso-ucrainean și a sancțiunilor impuse de UE, în Europa a apărut o criză energetică.

    Oficialii europeni au recunoscut că Blocul comunitar se confruntă cu probleme în ceea ce privește aprovizionarea cu gaze și ar putea chiar impune restricții privind utilizarea energiei în statele membre.

    De asemenea, în Ungaria este în vigoare starea de urgență energetică și sunt necesare măsuri extraordinare pentru a asigura o aprovizionare sigură cu energie a gospodăriilor din țara vecină.

    Noi rezerve de gaze

    Pe lângă faptul că guvernul face noi rezerve de gaze și crește producția de gaze, o parte din măsurile extraordinare vizează și controlarea, reglementarea și, dacă este necesar, chiar interzicerea exportului de lemne de foc pentru a acoperi nevoia internă de combustibil, a adăugat István Nagy.

    Exportatorii de lemn de foc vor raporta vânzările

    Conform noului regulament, firmele și persoanele fizice care exportă lemn de foc sunt obligate să raporteze toate vânzările planificate în străinătate către Oficiul Național pentru Siguranța Lanțului Alimentar (Nébih), care va informa Ministerul Agriculturii.

    În cazul în care arborele pe care solicitantul dorește să îl vândă în străinătate este considerat necesar pentru a acoperi cererea internă, guvernul va face uz de dreptul său de preempțiune, garantat de decretul recent publicat, pentru a achiziționa lemnul în scopuri publice prin intermediul administratorului forestier de stat.

    Este foarte important ca aceasta să nu fie o interdicție generală, ci un regulament de urgență care să asigure nevoile energetice ale poporului maghiar, a indicat István Nagy.

    Lemnul de foc achiziționat în temeiul decretului va fi utilizat în scopuri sociale sau pentru a asigura buna desfășurare a activității instituțiilor publice centrale și municipale.

    Lemnul – rol important în securitatea termică a populației

    Ministrul a reamintit că lemnul, ca sursă regenerabilă de energie în agricultura durabilă, joacă un rol important în asigurarea energiei termice necesare familiilor maghiare.

    În Ungaria se recoltează anual aproximativ 6,5 milioane de metri cubi de lemn din pădurile țării, cifră care este mai mică decât creșterea naturală anuală a pădurilor.

    În acest an, ocoalele forestiere de stat din Ungaria au autorizația de a extrage aproximativ 1,3 milioane de metri cubi de lemn de foc, iar această cantitate poate fi majorată fără riscul de a deteriora pădurile aflate sub controlul statului, a subliniat ministrul Agriculturii de la Budapesta, potrivit portalului agrarszektor.hu.

    Te-ar mai putea interesa

    Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!