• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Galera™ Super – Cea mai utilizată soluție în toamnă pentru combaterea buruienilor dicotiledonate din cultura de rapiță!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Cultura de rapiță este una dintre cele mai profitabile culturi atunci când condițiile de creștere și dezvoltare sunt optime, sau cu alte cuvinte, într-un an agricol bun. Este prima cultură care aduce bani în fermele din România.

    Deși este o cultură rentabilă, este în același timp și riscantă. Pentru a evita eventualele probleme, culturii de rapiță îi trebuie acordată o atenție deosebită din partea cultivatorilor. Este o cultură care necesită, încă din toamnă, tratamente fitosanitare atât pentru combaterea dăunătorilor și bolilor, cât și pentru combaterea buruienilor. Gradul de îmburuienare al acestei culturi poate fi foarte mare, atât cu buruieni monocotiledonate, cât mai ales cu buruieni dicotiledonate, buruieni care concurează plantele de cultură în detrimentul acestora.

    Cea mai utilizată soluție în toamnă pentru combaterea buruienilor dicotiledonate din cultura de rapiță este reprezentată de erbicidul Galera™ Super al companiei Corteva Agriscience.

    Galera™ Super este un erbicid foarte bine cunoscut, care are în compoziție 3 substanțe active cu 2 moduri de acțiune diferite, atât sistemic cât și de contact (240 g/l clopiralid + 80 g/l picloram + 40 g/l aminopiralid). Este cea mai sigură metodă de a combate buruienile dicotiledonate, atât anuale, cât și perene, din cultura de rapiță.

    Galera™ Super este cea mai eficientă soluție în combaterea turiței (Galium aparine), buruiană care reprezintă cea mai mare provocare atât în perioada de vegetație a culturii, concurând planta, cât și la recoltarea și valorificarea producției. Galera™ Super are o eficacitate foarte mare (>90%) în combaterea pălămidei (Cirsium arvense), mușețelului (Matricaria spp.), samulastrei de floarea soarelui, lobodei (Chenopodium album), macului (Papaver rhoeas), susaiului (Sonchus arvensis), cornuților (Xanthium strumarium) și altor buruieni dicotiledonate prezente în cultură.

    Galera™ Super este prima alegere a fermierilor din România pentru controlul buruienilor dicotiledonate din cultura de rapiță datorită unor avantaje, precum: eficacitate ridicată, independentă de umiditatea din sol la aplicare, are flexibilitate în aplicare, putându-se aplica toamna sau primăvara, este selectiv pentru planta de cultură și are cel mai mare spectru de buruieni dicotiledonate combătute.

    Pentru culturi fără buruieni, cu producții ridicate și de foarte bună calitate, recomandăm erbicidarea culturii de rapiță cu Galera™ Super.

    Alexandra Petcuci – Category Marketing Manager – Herbicides Corteva Agriscience România și Moldova


    Te-ar mai putea interesa

    ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale! România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor