• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AFIR a eliminat plafonul pentru submăsura 17.1 – toți fermierii vor intra la plată

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a anunțat că a eliminat plafonul pentru depunerea cererilor de finanțare prin submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

    Astfel, conform unui comunicat remis vineri, 23 septembrie presei, solicitanții pot depune cereri de finanțare online pe www.afir.info, conform precizărilor Ghidului solicitantului și anexelor aferente, până la data limită de 16 decembrie 2022, indiferent dacă valoarea totală a solicitărilor depășește plafonul comunicat inițial prin Anunțul de lansare a sesiunii (110% raportat la alocarea financiară inițială).

    Totodată, AFIR reamintește că alocarea financiară stabilită inițial pentru această sesiune a submăsurii 17.1 este de 15,26 milioane de euro și a fost suplimentată cu disponibilul rezultat în urma finalizării celei de-a treia sesiuni de depunere, respectiv cu suma de 1,31 milioane de euro, existând în continuare posibilitatea realocării altor fonduri din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală.

    „Până la această dată, AFIR a primit 3.957 de cereri de finanțare în valoare de 17,2 milioane de euro. Este un interes firesc foarte mare și este evident că fermierii înțeleg că pot găsi la AFIR sprijinul necesar pentru obținerea finanțării. În continuare, în această sesiune pot fi depuse, până la data limită a sesiunii, cereri de finanțare aferente sectorului vegetal, pentru polițele încheiate pentru culturile de toamnă aferente anului 2021 și culturile de primăvară aferente anului 2022, precum și pentru cererile de finanțare aferente sectorului zootehnic, pentru polițele încheiate în anul 2022”, a precizat Dorin Opreanu, Directorul general al AFIR.

    Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier, care este solicitantul finanțării.

    Riscurile eligibile care pot face obiectul contractului de asigurare se regăsesc definite cu caracter general în Anexa nr. 5 la Ghidul solicitantului.

    Dintre acestea, amintim: fenomene climatice nefavorabile (seceta, inundațiile, grindina, înghețul etc), infestările cu organisme de carantină dăunătoare plantelor prevăzute în HG nr. 563/2007, cu modificările și completările ulterioare.

    De asemenea, sunt eligibile și boli ale animalelor conform prevederilor art. 37 din Regulamentul nr. 1305/2013, cu modificările și completările ulterioare și care nu fac obiectul despăgubirilor prin alte programe cu finanțare europeană sau națională (tuberculoza bovină, bruceloza bovină, bruceloza ovină și caprină etc.).

    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!