• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Combină de 500.000 de euro, făcută scrum – FOTO

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    O combină de recoltat a ars în flăcări pe marginea unui drum din cauza unei defecțiuni tehnice.

    Incidentul a avut loc miercuri – 26 octombrie, în Saxonia, Germania, iar utilajul care valora 500.000 de euro a ars ca o torță până la intervenția pompierilor, arată agrarheute.com.

    Potrivit detașamentului de pompieri voluntari Hartenstein, o mașină agricolă de lângă Aue, în districtul Erzgebirge din Saxonia, a luat foc, iar la fața locului au ajuns pe lângă pompieri, serviciul de salvare și poliția.

    Utilajul a ars ca o torță, iar focul a cuprins și vegetația de pe marginea drumului

    Încă de când au ajuns pompierii au observat pe drum un fum gros și flăcări, care cuprinseseră inclusiv vegetația de pe marginea drumului, care a fost imediat închis.

    Incendiul la combina agricolă a fost stins în aproximativ două ore, după ce au fost folosiți mii de litri de apă. Stingerea focului a fost îngreunată de unele părți fierbinți ale utilajului care întrețineau flăcările.

    Cauza incendiului, o posibilă defecțiune tehnică

    Oamenii legii încă nu au stabilit cu exactitate care ar fi cauza incendiului, însă au menționat că este posibilă o defecțiune tehnică.

    Potrivit poliției, pagubele materiale înregistrate sunt de aproximativ 500.000 de euro. Evenimentul nu s-a soldat cu victime omenești.


    Te-ar mai putea interesa

    Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale! România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor