• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Stână atacată de urs! 45 de oi au fost sfâșiate

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Ursul a făcut ravagii în turma unui tânăr oier. Nu mai puțin de 45 de mioare au fost sfâșiate, iar ciobanul care păzea animalele spune că nu a putut face nimic pentru a salva oile din ghearele animalului sălbatic.

    Atacul ursului a avut loc luni seara, pe 31 octombrie, la o stână din satul Gălățeni, comuna Păsăreni, județul Mureș.

    Un tânăr crescător de animale a postat pe pagina sa de Facebook imagini cu mai multe oi sfâșiate de urs. Bărbatul a explicat în comentariile care însoțesc imaginile că este sigur că a fost vorba despre un atac al ursului deoarece exista un cioban la oi, însă acesta nu a putut decât să constate cum animalul sălbatic a sfâșiat oile, reușind să fugă cu doar 2 dintre ele.

    Se pare că restul oilor moarte au fost prinse într-un șanț unde și-au găsit sfârșitul.

    De altfel, nu este nici pe departe primul atac al ursului în județul Mureș, unde mai mulți ciobani au anunțat pe parcursul anului 2022 autoritățile despre astfel de evenimente petrecute pe raza județului, unii chiar asistând neputincioși la atacurile animalelor sălbatice.

    Pe de altă parte, având în vedere numeroasele atacuri de urs, dar și necesitatea de protejare a ursului brun din România, Ministerul Mediului a anunțat crescătorii de animale că vor fi beneficiarii unui proiect finanțat din bani europeni, de peste 53 de milioane de lei pentru investiții în peste 1.100 de garduri electrice, sisteme de protecție a culturilor, gospodăriilor și stânelor.

    Campania media de informare și conștientizare a publicului larg cu privire la conservarea populației de urs brun din România se derulează în cadrul proiectului ”Implementarea Planului național de acțiune pentru conservarea populației de Urs Brun din România”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM 2014-2020), după cum a informat ministerul Mediului.

    Proiectul are o valoare totală de 53.598.950,71 de lei și are ca obiectiv principal estimarea genetică a populației de urs brun din Carpații României.

    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară

    Ultimele știri

    Fermierii cer Parlamentului să adopte de urgență proiectele de legi care pot salva sectorul agricol! ANSVSA vine cu precizări: ”NU s-a decis vaccinarea în masă a oilor din România!” Motorina pentru fermieri a trecut de 10 lei/litru: „Disponibilitatea este acum mai importantă decât prețul!” Agrointeligența a avut dreptate: Kerekes Melinda Klara a preluat conducerea APIA! Un deputat aruncă bomba: Românii nu vor mai putea folosi lemne de foc, doar ”biomasă certificată”!