• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Avertizare ANM: Un val de aer rece lovește România. Sunt anunțate lapovițe și ninsori!

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că vremea se va schimba brusc în următoarele zile. Dacă la munte deja temperaturile au început să scadă, de vineri – 11 noiembrie vremea începe să fie mai rece în toată țara, iar ploile își vor face apariția. Temperaturile minime vor scădea până la 1 grad Celsius în estul Transilvaniei și 11 grade Celsius pe litoral.

    Lapoviță și ninsori la munte începând de joi – 10 noiembrie

    Meteorologii avertizează că, începând de astăzi, joi – 10 noiembrie, la munte temperaturile vor scădea considerabil, iar caracteristice vor fi lapovița și ninsorile.

    Cu toate acestea, Administrația Națională de Meteorologie (ANM), a anunțat pentru vreme caldă pentru această dată, în general frumoasă, cu cer variabil.

    Nebulozitatea prezentă în prima parte a zilei în regiunile nord-vestice va determina pe arii restrânse ploi slabe, apoi se va extinde şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării, iar ploi se vor semnala în Transilvania, în Maramureş, în Moldova, local în Oltenia şi pe suprafeţe mai mici în Banat, Crişana şi Muntenia.

    Meteorologii anunță că la altitudini în general de peste 1.800 m, trecător, vor fi şi precipitaţii slabe sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

    Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, unde la rafală se vor depăşi viteze de 55-60 km/h.

    Temperaturile maxime se vor încadra între 11 şi 20 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 şi 11 grade Celsius. Pe alocuri, mai ales la începutul zilei, va fi ceaţă, după cum a anunțat ANM.

    De vineri – 11 noiembrie, se vor înregistra temperaturi mai scăzute în toată țara

    Conform meteorologilor, de vineri – 11 noiembrie, în cea mai mare parte a ţării valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul anterior, dar se vor situa uşor peste cele normale în cea de a doua decadă a lunii noiembrie.

    Cerul va fi variabil, cu înnorări şi temporar ploi în Muntenia, local în Oltenia, Dobrogea, Moldova, sud-vestul Transilvaniei, la munte şi izolat, posibil şi în restul teritoriului.

    Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că temperaturile maxime se vor încadra în general între 9 şi 17 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între minus 1 grad în estul Transilvaniei şi 11 grade Celsius pe litoral. Mai ales dimineaţa şi noaptea, pe alocuri va fi ceaţă.

    Te-ar mai putea interesa

    Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Fermierul Ilie Chifan produce un chefir artizanal unic pe piață, cu ciuperca tibetană! Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!