• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Coloană de camioane de 25 de kilometri la vama Siret, pe partea română a graniței cu Ucraina

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Peste 500 de camioane așteaptă la un rând de 25 de kilometri, la punctul de trecere a frontierei Siret, în județul Suceava, din cauza procedurilor care se desfășoară greoi de partea ucraineană a graniței.

    Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a solicitat Poliţiei Rutiere, luni – 12 decembrie, să fluidizeze traficul rutier pe DN 2 (E85), în condiţiile în care coloana de camioane ce aşteaptă să treacă prin PTF Siret depăşeşte 25 de kilometri, potrivit Agerpres.

    La sfârşitul săptămânii trecute, valorile de trafic pe DN2, în special sensul spre ieşirea din ţară a autovehiculelor de transport marfă, între localităţile Dărmăneşti şi Siret au crescut în mod semnificativ, în timp ce procedurile de procesare de partea ucraineană, în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret, au înregistrat sincope, ceea ce a produs formarea unor coloane de autovehicule de transport marfă pe unul dintre cele două sensuri de mers ale drumului naţional, a transmis Prefectura Suceava.

    Pentru a fluidiza traficul rutier, prefectul, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a dispus suplimentarea echipajelor poliţiei rutiere care acţionează în vederea fluidizării circulaţiei, în momentul de faţă în zonă acţionând patru echipaje de poliţie rutieră şi ordine publică.

    ”Sunt în legătură permanentă cu reprezentanţii Poliţiei de Frontieră, Autorităţii Vamale, Serviciului de Poliţie Rutieră şi ai primăriei oraşului Siret, însă potrivit informaţiilor parvenite de la partea ucraineană şi a prognozelor, aceste valori ridicate de trafic se vor menţine până spre finalul anului, un număr foarte mare de camioane transportând produse pentru sărbătorile de iarnă”, a declarat Gheorghe Alexandru Moldovan.

    Acesta a subliniat că vor fi echipaje de poliţie şi ordine publică în mai multe puncte pe traseu, pentru a-i determina pe şoferii de camioane să respecte regulile de circulaţie, inclusiv pe rutele ocolitoare pe stabilite şi pe care aceştia trebuie să le urmeze.

    ”Infrastructura actuală pe care o avem la dispoziţie nu ne permite să venim cu foarte multe variante şi soluţii, prin urmare apelez la înţelegerea cetăţenilor, cu precădere a celor care se deplasează spre şi dinspre zona Rădăuţi, asigurându-i că depunem toate eforturile pentru a îmbunătăţi condiţiile de trafic. În acelaşi timp, adresez rugămintea tuturor participanţilor la trafic români să respecte şi să urmeze indicaţiile echipajelor de poliţie şi ordine publică, astfel încât probabilitatea formării blocajelor să fie redusă la minimum posibil”, a spus prefectul de Suceava.


    Te-ar mai putea interesa

    Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică

    Ultimele știri

    Procesatorii au fost scoși din plafonare. Mai are sens legea care limitează adaosul comercial la alimente? Prețurile reale și tăierile de pe piața laptelui – raportate de ministrul Tanczos direct comisarului Hansen! Bruxelles: 500 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectați de scumpirea motorinei Subvenție nouă pentru bovine: 68 euro/cap. Ajutorul, votat în procedură de urgență! Premierul desemnat Eugen Tomac este dispus să discute despre o nouă nominalizare la Agricultură