• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • După articolul din Agrointeligența, Marcel Vela își retrage semnătura de pe proiectul de lege care i-a înfuriat pe crescătorii de animale

    agrointeligenta.ro

    După articolul din Agrointeligența, senatorul PNL Marcel Vela își retrage semnătura de pe proiectul de lege care i-a înfuriat pe crescătorii de animale. Este informația serii, la finalul unei zile agitate în care la redacție am primit numeroase reacții împotriva inițiativei legislative care vrea să interzică complet exportul de animale vii începând cu luna mai 2025.

    Proiectul de lege anunțat de REPER, partidul fondat de fostul comisar european pentru Agricultură, Dacian Cioloș, a fost depus în parlament de un senator al REPER, Ion-Dragoș Popescu, alături de doi senatori ai PNL, ambii în calitate de co-inițiatori. Este vorba despre fostul premier și actualul senator PNL, Florin Cîțu, și de fostul ministru de Interne, senatorul PNL Ion-Marcel Vela.

    Conform surselor noastre de la nivelul actualei conduceri PNL, în urma scandalului politic iscat în urma apariției articolului Agrointeligența – AGROINTEL.RO, fostul ministru Marcel Vela ar fi decis să își retragă semnătura de pe controversatul proiect de lege.

    Proiectul de lege pentru interzicerea exportului de animale vii a fost anunțat de REPER în luna noiembrie și a făcut obiectul unei dezbateri în Parlamentul României la care au luat parte și reprezentanți ai mediului asociativ agricol. În cadrul acestei întâlniri, cel mai vocal susținător al interzicerii exportului de animale vii a fost oengistul Gabriel Păun, fostul consilier al lui Florin Cîțu în perioada în care acesta a fost premierul României.

    Proiectul înregistrat la Senat (B849/2022), inițiativă legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.205/2004 privind protecţia animalelor şi de abrogare a Legii nr.150/2020 privind protecţia animalelor destinate exportului în ţări terţe, propune ca exportul de animale vii să fie interzis, pentru animalele cu vârstă mai mică de 3 luni, începând cu 1 ianuarie 2024, și total, începând cu luna mai a anului 2025.

    Propunerea legislativă privind interzicerea exporturilor de animale vii se află în prezent în faza de proiect și are nevoie de votul Senatului și al Camerei Deputaților, for decizional. Ulterior, pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să fie promulgat de președintele Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial.


    Te-ar mai putea interesa

    Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală!

    Ultimele știri

    Procesatorii au fost scoși din plafonare. Mai are sens legea care limitează adaosul comercial la alimente? Prețurile reale și tăierile de pe piața laptelui – raportate de ministrul Tanczos direct comisarului Hansen! Bruxelles: 500 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectați de scumpirea motorinei Subvenție nouă pentru bovine: 68 euro/cap. Ajutorul, votat în procedură de urgență! Premierul desemnat Eugen Tomac este dispus să discute despre o nouă nominalizare la Agricultură