• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • DNA: Contracte și tabele false cu crescători pentru subvenția la pășune

    Roxana Dobre -

    Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a 3 inculpați, care au obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 833.706 lei.

    Conform unui comunicat al DNA, inculpații trimiși în judecată sunt:

    -Persoană fizică, la data faptei președinte al Asociația Producătorilor de Lapte și Carne Ungra – 2006, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,

    -Asociația Producătorilor de lapte și carne Ungra – 2006, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,

    -Traian Stanciu, la data faptei primar al comunei Ungra, județul Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

    În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt: În perioada 2011-2015, inculpata, președinte al Asociației Producătorilor de Lapte și Carne Ungra – 2006, beneficiind de ajutorul inculpatului Stanciu Traian ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură mai multe documente false (tabele cu membrii asociației, contract de pășunat, etc.) pentru a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață.
    Prin aceste demersuri, asociația respectivă ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 833.706 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză.

    În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brașov cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.


    Te-ar mai putea interesa

    Jurnal de fermă by MAS Seeds. Alexandru Baciu, fermier: ”Furajul furajului este silozul de porumb” Vârsta la care găinile încep să ouă în funcție de rasă Un fermier britanic a doborât recordul mondial la producția de rapiță cu o recoltă de 7,52 de tone la hectar

    Ultimele știri

    Guvernul obligă primăriile să împartă cu statul arenda de pe terenuri și pășuni Posturi desființate în primării. Numărul de angajați dintr-o primărie în funcție de populația comunei Gustul autentic al alimentelor românești, la Piața de producători locali din Carrefour Constanța ”De aici, de aproape. Din Dobrogea”