• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Florin Barbu, mesaj pentru fermierii protestatari: Ușa ministrului agriculturii este deschisă!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat astăzi, vineri – 12 ianuarie, că nu a primit până în prezent, în mod asumat, nicio revendicare de la fermierii care au început de miercuri proteste spontane în mai multe județe. Conform unor informații de ultimă oră, transportatorii şi fermierii vor să forţeze vineri intrarea în Bucureşti cu zeci de camioane şi tractoare, după ce au făcut noapte albă la intrarea în Capitală.

    Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat astăzi, vineri – 12 ianuarie, că reprezentanții fermierilor pot merge oricând la minister pentru discuții. O întâlnire oficială a fost deja stabilită pentru luni, 15 ianuarie de la orele 12.00.

    Citiți și: AAC: Dacă MADR nu rezolvă luni problemele fermierilor, vom declanșa un protest autorizat la nivel național

    Florin Barbu, MADR: Asociațiile mi-au solicitat să aibă discuții cu membrii și să strângă toate revendicările până astăzi

    Florin Barbu, ministrul Agriculturii a anunțat în cadrul unei intervenții la Antena 3 CNN că asociațiile din sectorul agricol i-au solicitat să aibă discuții cu membrii și să strângă toate revendicările până astăzi, vineri – 12 ianuarie.

    ”Noi am stabilit și dânșii au confirmat, inclusiv cei care sunt acum în protest, domnul Andruscă, domnul Muscă, care dețin anumite asociații, au fost confirmat pentru întâlnirea de luni, la ora 12:00. Eu nu înțeleg de ce stau în stradă și nu vin la Ministerul Agriculturii să discute”, a spus Florin Barbu la Antena 3.

    Acesta a fost întrebat de moderatoarea emisiunii dacă i-ar primi pe reprezentanții protestatarilor chiar și astăzi la discuții, răspunsul fiind afirmativ. ”Normal, eu astăzi sunt în teren, merg să vizitez o fermă în Prahova, unde investiția este făcută de Ministerul Agriculturii și bineînțeles, oricând se hotărăsc eu sunt la Ministerul Agriculturii”, a spus Florin Barbu.

    Șeful de la MADR a venit și cu o precizare importantă având în vedere că pe grupurile dedicate protestului circula informația că ministrul este plecat în concediu. ”Am fost în perioada sărbătorilor în concediu, până marți mai exact. Deci nu zilele acestea. Repet, am discutat cu foarte mulți fermieri, aștept ca o echipă să-și asume acest protest și îi aștept la Ministerul Agriculturii să discutăm. În rest cu toate asociațiile din agricultură, vorbim de peste 9 milioane de hectare care gestionează fermieri, avem întâlnire începând de luni, la ora 12:00 pe toate sectoarele. Ușa ministrului agriculturii este deschisă”, a mai subliniat ministrul.

    Citiți și: Sindicatul Fermierilor Patrioți se delimitează de Ștefan Muscă: Respingem orice implicare în organizarea protestelor

    Protestatarii au ajuns la intrarea în Capitală

    La transmiterea acestei știri, transportatorii şi fermierii vor să forţeze intrarea în Capitală cu zeci de camioane şi utilaje agricole. Poliţişti şi jandarmi au fost mobilizaţi la toate intrările în Bucureşti.

    Conform mesajelor de pe rețele sociale, la acțiune participă zeci de camioane și de tractoare. Transportatori și fermieri din Buzău, Bacău și alte județe din Moldova au plecat miercuri spre Capitală. Ei au încercat seara trecută să intre în București cu tractoare și camioane, însă au fost opriți de forțele de ordine. Anterior, ei au îngreunat sau chiar blocat traficul auto pe mai multe șosele, inclusiv pe autostrada A 1 București-Pitești și pe Centura Capitalei.

    În această dimineață, protestatarii și vehiculele lor sunt pe șoseaua de centură și încearcă să-i convingă pe polițiști să-i lase să treacă spre centrul Bucureștiului.


    Te-ar mai putea interesa

    Cod galben de instabilitate atmosferică. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe județe Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală!

    Ultimele știri

    Sediul APIA Hunedoara a fost modernizat prin PNRR. Adrian Pintea: „E un exemplu de investiție reușită” Operațiunea Jupiter: Percheziții în fermele și casele mai multor fermieri! S-au ridicat utilaje și crotalii! Depozitele…prea pline pentru laptele micilor fermieri. Un mare procesator închide centrul de colectare Un fost ministru al Agriculturii lansează programul prin care fermierii își securizează subvențiile APIA! Fermierii, din nou în alertă. Cod portocaliu de furtuni puternice – vijelii și grindină în mai multe județe