• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Scenariu: Vacile din ferme, înlocuite cu capre pentru a se reduce emisiile de metan

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Fermele de capre încep să fie văzute ca o alternativă la cele de vaci. Caprinele sunt considerate ca reprezentând o soluție mai bune pentru ca zootehnia să devină o sursă redusă de poluare.

    Recent, în cadrul parlamentului provinciei olandeze Gelderland, politicienii s-au contrazis în legătură cu înlocuirea vacilor de lapte cu capre, pentru a reduce emisiile de metan și a proteja clima. Inițiatorii propunerii au adus și argumente științifice, argumentând că vacile de lapte poluează cu 90% mai mult decât caprele. Pe de altă parte, cei care sunt contra acestei idei au invocat securitatea alimentară ca argument.

    o vaca si doi iezi
    Argumente pro și contra inițiativei destinate să reducă emisiile de metan (foto: backyardgoats.iamcountryside.com)

    Înlocuirea vacilor de lapte cu capre – soluție pentru protecția mediului sau pericol pentru securitatea alimentară?

    Recent, în parlamentul provinciei olandeze Gelderland, au avut loc dezbateri aprinse despre înlocuirea vacilor cu capre pentru a proteja clima de încălzirea globală cauzată de emisiile de metan de la animale, conform portalului gelderlander.nl.

    Motivul controversei a fost un studiu publicat de Jan Dijkstra, profesor asociat de nutriție animală la Universitatea Wageningen. Cercetătorul a efectuat o comparație globală a emisiilor vacilor de lapte și caprelor de lapte. Conform calculelor sale preliminare, emisiile de metan ale unei capre sunt cu aproximativ 90% mai mici decât cele ale unei vaci.

    O capră oferă 3 litri de lapte pe zi, iar o vacă, de aproximativ 10 ori mai mult. O capră consumă, de asemenea, de zece ori mai puțină hrană decât o vacă. Aceasta înseamnă cu aproximativ 90% mai puțină cantitate de amoniac din urina și gunoiul de grajd per animal. O vacă de lapte eliberează, în medie, 145,6 kg de azot pe an, însă pentru o capră, media este 14,7 kg, adică, emisiile de azot ale unei capre sunt aproximativ 10% din cele ale unei vaci de lapte.

    O vacă emite 135 kg de metan pe an (35 de kg provenind din gunoiul de grajd). Calculele emisiilor exacte de metan de la capre sunt încă în desfășurare, dar cifrele obținute până acum sunt, evident, mult mai mici, potrivit Agroxxi.ru.

    În acest sens, unul dintre liderii de partid din provincia Gelderland, Peter Drenth, a cerut înlocuirea vacilor, pentru a ajuta provincia să-și atingă obiectivele climatice.

    „Dacă înlocuiesc jumătate dintre vacile din Gelderland cu capre, îmi voi rezolva toate problemele legate de climă și azot, deoarece caprele emit mult mai puțin”, a spus acesta.

    Inițiativa de înlocuire a caprelor nu a fost susținută pe scară largă. Oponenții au remarcat că provincia crește, în principal, vite de carne (peste 500 de mii de capete), în timp ce studiul se referă la vacile de lapte, 60% din carne fiind exportată, reprezentând o sursă de venit pentru fermieri.

    Există puțin peste 220.000 de vaci de lapte în provincie care sunt esențiale pentru securitatea alimentară. O capră produce mult mai puțină carne și mai puțin lapte decât o vacă, iar aproape un sfert din bovinele olandeze de lapte și de carne sunt concentrate în Gelderland. Dacă doar jumătate din vacile de lapte din provincie ar fi înlocuite pentru a produce aceeași cantitate de lapte, atunci numărul de capre din Gelderland ar depăși totalul național de cel puțin 7 ori, ceea ce este puțin probabil să aducă beneficii ambelor părți.

    Te-ar mai putea interesa

    Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic”

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!