• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Stațiunile de cercetare vor putea accesa fonduri europene ca orice fermier. Daniel Constantin: ”Era o concurență neloială”

    agrointeligenta.ro

    Cele patru universități de studii agronomice din România care dețin stațiuni de cercetare-dezvoltare vor putea accesa fonduri europene pe noul Program de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Ministrul agriculturii Daniel Constantin a făcut acest anunț la stațiunea Pietroasa din județul Buzău, unde a adăugat că săptămâna trecută s-au primit concluziile de la Comisia Europeană privind proiectul PNDR depus de țara noastră.

    Un element important din noul program de dezvoltare rural 2014-2020 va fi acela că universitățile de științe agronomice vor putea accesa fonduri europene. ”Universitățile nu sunt pe lista de fermieri activi, deci vor aplica. Mai mult decât atât, prin noul PNDR, stațiunile care sunt în proprietatea universităților vor putea aplica pentru fonduri europene ca orice alt fermier. Pentru că, de exemplu, ei produc aici vin și intră în competiţie cu un alt fermier care poate să acceseze fonduri europene, deci este o competiție neloială. De aceea am dat această posibilitatea și, după lungi discuții pe care le-am avut cu rectorii de la cele patru universități agronomice din țară, am notificat Comisia Europeană, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală”, a explicat Daniel Constantin, care a adăugat că în observațiile pe care le-a primit săptămâna trecută nu există nici o obiecțiune în acest sens, semn că oficialii de la Bruxelles nu resping această facilitate oferită stațiunilor de cercetare-dezvoltare.

    Singura problemă care mai trebuie rezolvată pentru ca universitățile să poată accesa fonduri pentru stațiuni este referitoare la statutul juridic al acestora deoarece există una ct normativ guvernamental care stipulează că acestea nu au personalitate juridică.

    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Satul fără vaci. Mărturia unui antreprenor: „Au trebuit doar 20-30 de ani ca nimeni să nu mai crească animale” Fermierul Ilie Chifan produce un chefir artizanal unic pe piață, cu ciuperca tibetană!

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!