• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Eurostat: În UE, în ultimii 15 ani, s-au închis 5,3 milioane de ferme

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Eurostat a efectuat o analiză numărului total de ferme și evoluția acestuia din 2005 până în 2020. Rezultatele au arătat că numărul de ferme din UE a scăzut cu circa 37% în 15 ani. Cel mai mult au avut de suferit fermele mixte, care au înregistrat o scădere de 2,6 milioane de unități, iar fermele specializate în culturi au scăzut cel mai puțin pe parcursul perioadei analizate.

    În 2020, în UE s-au înregistrat cu 5,3 milioane mai puține ferme, de 9,1 milioane de unități,  decât în 2005. Astfel, declinul este de aproximativ 37% conform datelor publicate astăzi, luni – 3 aprilie, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

    Clasificarea fermelor s-a făcut în funcție de activitățile care domină veniturile agricole. Există ferme mixte, care obțin venituri în urma mai multor activități, altele, în principal, de pe urma culturilor sau a animalelor. Fermele specializate sunt acelea în care cel puțin 2/3 din producția totală standard a fermei este reprezentată de o singură activitate.

    Cu toate că, în 2020, existau mai puține ferme în UE din toate tipurile enumerate decât în 2005, declinul la anumite tipuri de ferme a fost mai mare decât la altfel. Astfel, s-a înregistrat o scădere de 2,6 milioane la fermele mixte, de 1,6 milioane la fermele specializate în creșterea animalelor și de 0,9 milioane la fermele care câștigă din culturi.

    În 2020, aproximativ 58% din totalul de ferme din UE erau specializate pe culturi, iar puțin peste 1/5 (22%) din ferme se ocupau cu creșterea animalelor – produse lactate (5% din toate fermele), exploatații pentru creșterea și îngrășarea bovinelor, porcinelor, ovinelor, caprinelor și altor animale erbivore (fiecare cu 4%). În legătură cu fermele mixte, acestea reprezentau 19% din totalul de unități agricole de la nivelul UE.

    un grafic de la
    Graficul fermelor în funcție de domeniul de activitate în 2020 (foto: ec.europa.eu)

    România, printre țările cultivatoare 

    Peste jumătate din suprafața agricolă utilizată (UAA), respectiv 52%, din UE era la fermele specializate în cultivarea plantelor, aproximativ 1/3 (33%) la fermele care se ocupau cu creșterea animalelor, iar restul de 15% la fermele mixte.

    Cea mai mare pondere a fermelor din UE care se ocupă de culturi s-a înregistrat în numeroase state din Europa de Este, de exemplu: Bulgaria (73% din totalul fermelor din țară), Ungaria (72%), România (67%), precum și în statele mediteraneene ca Grecia (74%), Malta (63%) și Croația (61%). În aceste țări există condiții favorabile de creștere a anumitor feluri de cereale, fructe și/sau măsline.

    În ceea ce privește fermele specializate în creşterea animalelor sunt dominante în câteva ţări din nord-vestul Europei, cum ar fi Luxemburg (82% din toate fermele), Irlanda (79%) şi Ţările de Jos (58%).

    Te-ar mai putea interesa

    ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!