• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Conferința Mondială de Cercetare a Soiei, organizată în premieră în Europa în acest an

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Pentru prima dată în Europa va avea loc Conferința Mondială de Cercetare a Soiei, în cea de-a 11-a ediție (WRSC 11). Într-un interval de o săptămână, între 18 și 23 iunie, la Universitatea de Științe și Tehnologie Naturală din Austria (BOKU), se vor dezbate teme privind metodele eficiente și sustenabile de cultivare a soiei la nivel regional, problemele schimbărilor climatice, procesul actual de legislație și altele.

    Organizatorii evenimentului, BOKU și asociația internațională Donau Soja își propun să orienteze piața de soia către o direcție în favoarea protecției mediului. La eveniment vor lua parte oameni de știință, producători agricoli, dar și experți în soia din toate colțurile lumii.

    Timp de o săptămână, între 18 și 23 iunie, Viena vă fi centrul științei, economiei și politicilor referitoare la probleme globale legate de soia. Sute de oameni de știință, producători de hrană și furaje, procesatori și experți în soia din întreaga lume se vor întâlni pentru prima dată în Europa la a 11-a Conferință Mondială de Cercetare a Soiei (WSRC11).

    Soia a fost prezentată pentru prima dată în fața unei audiențe mondiale acum 150 de ani, în pavilioanele japoneze și chinezești de la Expoziția Mondială de la Viena din 1873 – acesta a fost un punct de referință important pe drumul către una dintre cele mai importante culturi ale lumii.

    cultura de soia
    Conferința urmărește informarea privind cultivarea sustenabilă a soiei (foto: britannica.com

    Cultivarea sustenabilă a soiei, un subiect de interes pentru WRSC11

    Gama largă de subiecte abordate la WSRC11 se extinde de la cele mai recente descoperiri în știință la dezvoltări de pe piață și Tranziția Proteică în Europa, precum și probleme de sustenabilitate de la schimbările climatice la procesul actual de legislație privind lanțul de aprovizionare din UE. Conferința este organizată de Comitetul Științific WSRC condus de Prof. Johann Vollmann de la Universitatea de Științe și Tehnologie Naturală din Austria (BOKU) și organizația Donau Soja.

    „Conferința vă transmite un impuls pentru a face din soia o forță pentru schimbările climatice și schimbarea globală pozitivă, având în vedere că suprafețele de cultivare uriașe din America de Sud distrug pădurile primare și contribuie, astfel, la schimbările climatice. Astăzi, Europa și China sunt cei mai mari importatori de soia, în mare parte pentru producția de furaje pentru animale. Dar soia poate fi cultivată și regional, într-un mod prietenos cu mediul, certificată și produsă fără defrișare. Donau Soja își propune să realizeze o Tranziție Proteică durabilă până în 2030, făcând Europa mai puternică în furnizarea proteinelor populației europene”, au transmis reprezentanții organizației Donau Soja printr-un comunicat.

    Oaspeții internaționali se pot aștepta la un program extins de 6 zile la Vienna Austria Center. Principalele blocuri tematice de la conferință vor fi: îmbunătățirea, producția și protecția culturilor, utilizarea soiei ca hrană și furaj, tehnologiile de procesare, dezvoltarea piețelor și subiecte de politică.

    Despre Donau Soja

    Donau Soja este o asociație independentă și non-profit care susține partenerii și membrii săi în progresul schimbărilor pentru a aborda provocările sociale, de mediu și economice în producția și consumul de soia, leguminoase și proteine. Acest lucru crește eficiența, echitatea și durabilitatea în lanțurile de valoare europene ale proteinelor alimentare și furajere.

    Te-ar mai putea interesa

    Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!